Un depozit din Poșta Câlnău s-a făcut scrum azi-noapte, o dată cu 3 tone de ulei alimentar și acte contabile

O hală din satul Sudiţi, comuna Poşta Cîlnău, folosită ca depozit de produse alimentare, aparținând unei societăți comerciale, a fost distrusă azi-noapte de un incendiu violent. Alarma a fost dată în jurul orei 2,24. Pompierii au intervenit în cel mai scurt cu 4 autospeciale pentru stingerea focului, însă, din cauza faptului că incendiul a fost anunţat tîrziu, arderea era generalizată la sosirea echipajelor de la ISU, cu posibilitate de extindere la vecinătăţi. Incendiul a fost stins după două ore de intervenție, iar pagubele sunt însemnate. Nicio persoană nu a fost afectată, însă hala a fost distrusă pe întreaga suprafață de 600 de metri pătrați, au mai ars trei tone de ulei alimentar dar și documente contabile. Incendiul a pornit cel mai probabil de la un cablu electric defect.