Ce au făcut aleșii buzoienilor în Parlament în urmă cu o săptămână / Deputatul Marcel Ciolacu, declarație politică pe tema integrării tinerilor pe piața muncii

   OPINIA continuă monito­rizarea activității parlamenta­rilor buzoieni, după criteriile de apreciere a activității puse la îndemâna oricui, pe cale oficială, pe site-urile Senatului, respectiv Camerei Deputaților: inițiative legislative, întrebări și interpelări, luări de cuvânt în plen și luări de cuvânt în ședințele Birourilor Permanente ale Ca­merei Deputaților și Senatului.

   În săptamâna 23-29 martie, patru deputați și doi senatori buzoieni nu au avut niciun fel de activitate parlamentară conform criteriilor de apreciere enunțate mai sus. Aceștia sunt deputații PSD Marian Ghiveciu și Adrian Mocanu, UNPR Titi Holban și PNL Erland Cocei, cărora li se adaugă senatorii PSD Eugen Teodorovici și UNPR Constantin Popa.

   Deputatul PSD Marcel Ciolacu a făcut, pe 24 martie, două declarațiii politice, prima pe tema integrării tinerilor pe piața muncii, iar o a doua privind predarea educației religioase în învățământul preuniversitar.

   „În urma analizei distribuției șomajului pe grupe de vârstă, la sfârșitul lunii ianuarie 2015 erau 71.678 de șomeri sub 25 de ani, 41.209 cu vârsta cuprinsă între 25 și 29 de ani, 107.762 cu vârsta între 30 și 39 de ani, 137.211 între 40 și 49 de ani, 63.608 șomeri între 50 și 55 de ani și 71.947 de șomeri cu vârsta peste 55 de ani. Similaritatea dintre numărul celor cu vârste sub 25 de ani cu numărul celor peste 55 de ani este un semnal de alarmă care confirmă faptul că această si­tuație poate fi perpetuată de-a lungul anilor. În același timp, însă, nu face decât să întărească ideea de necesitate a unor propu­neri, ca aceea a Comisiei Europene, potrivit căreia în decursul acestui an să se deblocheze aproximativ un miliard de euro prin Proiectul (YEI – Youth Employment Initiative), cres­când astfel rata de prefinanțare de la 1-1,5% la 30%. În definitiv, se dorește deblocarea a 31,8 de milioane de euro, care pot fi primiți prin prefinanțare, deși inițial era stabilită suma de 1,5 milioane de euro, totalul sumei alocate pentru țara noastră prin în perioada de programare 2014-2020 fiind de 106 milioane de euro”, arată deputatul Marcel Ciolacu în declarația politică „Conturarea unor modalități eficiente de integrare a tinerilor pe piața muncii”, pe care o găsiți integral  aici

   De asemenea, Ciolacu și-a spus punctul de vedere legat de „Cum arată viziunea asupra lumii fără educația religioasă predată în sistemul educațional preuniversitar“: „Părintele sau tutorele legal al copiilor minori este cel care trebuie să își exprime acordul sau dezacordul scris în această privință. Aici, din punctul meu de vedere, ne confruntăm cu unele dificultăți. Nu putem exclude eventualitatea că unii dintre aceștia vor fi îndemnați să facă această alegere în funcție de amintirile perso­nale legate de perioada lor de școlarizare care, în mod cert, este una diametral diferită de ceea ce se regăsește astăzi într-o programă școlară sau în metodele de învățare sau, într-o altă ipoteză, pot exista cazuri în care un părinte dezvoltă concepția ateismului. Oare acesta îi va lăsa copilului dreptul de a face propriile alegeri sau va fi îndemnat să își îndrume copilul spre aceleași convingeri? De aceea, îmi păstrez opinia, conform căreia părinții sau tutorii școlarilor trebuie să conștientizeze schimbarea programei școlare de la un an la altul, de apariția metodelor alternative de învățare, de calitatea și rigurozitatea cu care cadrele didactice obțin dreptul de a preda”.

Textul integral aici