Cărțile unui scriitor buzoian de elită: George Vioreanu!

     După romanul antum „Salonul de voci inegale” (2000), la aproape cinci ani de la dispariție, scriitorului George Vioreanu îi face oarecum dreptate soția sa, distinsa doamnă Viorica Panghele, publicându-i trei volume excepționale: „Opiniile unui ziarist”, „O carte pentru totdeauna” ( ambele apărute în 2013) și „Scurte însemnări despre modernism la Buzău. Proiectul liberal” (2015).

     Dincolo de activitatea sa didactică ireproșabilă, ca profesor  de istorie la mai multe licee din municipiu, George Vioreanu a făcut parte din elita literară buzoiană autentică, fiind, alături de Gheorghe Iova și Gheorghe Ene, unul dintre adepții de seamă ai curentului textualist la nivel național. Cunoscuta sa moralitate, apreciată de toți cei care l-au cunoscut,  își continuă demersul de inteligență sclipitoare și în aceste trei cărți. Prin dispariția sa timpurie, literatura buzoiană a pierdut o parte esențială a echilibrului ei vital.

    George Vioreanu s-a născut la 10 august 1954, în Buzău.  Timp de un an, în perioada 1994-1995, și-a exersat condeiul și ca ziarist, trecând, după cum mărturisea chiar el, printr-o experiență publicistică unică, dând acestei activități, în „Opiniile unui ziarist”, un diagnostic precis: „Ziaristica este literatură scrisă din mers…”. A încetat din viață în ziua de 10 decembrie 2010. Sunt convins că opera sa postumă îl va așeza pe George Vioreanu acolo unde îi este locul, în fruntea Generației 80. Toată admirația și reverențele mele în fața doamnei Viorica Panghele Vioreanu, cea care s-a îngrijit de apariția și prefațarea acestor bijuterii ­li­terare, apărute la Editura „Teocora”  din Buzău.