Sfârșitul de săptămână a fost cu ghinion pentru sute de șoferi din Buzău sau care au tranzitat județul nostru zilele trecute. Polițiștii cu atribuții pe linie rutieră au continuat activitățile de supraveghere și control al traficului rutier și de prevenire a accidentelor de circulație, iar pentru neregulile constatate au aplicat în total 716 sancțiuni contravenționale și au întocmit două dosare penale. Pentru că și-au condus autovehiculele cu viteze mai mari decât limitele maxime admise pe sectoarele de drum tranzitate, 361 de conducători auto au fost sancționați contravențional de polițiști, iar 48 de pietoni au fost sancționați pentru că s-au angajat în traversarea străzii prin locuri nepermise. Tot la acest sfârșit de săptămână, polițiștii rutieri au reținut 33 permise de conducere, doi conducători auto au fost depistați în trafic în timp ce își conduceau autovehiculele pe DN2 E85 cu viteze peste limita legală (194km/h în afara localității Racovițeni, respectiv 184km/h în afara localității Podgoria).