În fiecare an, pe 2 aprilie, este marcată la nivel mondial Ziua de sensibilizare față de autism, o boală care afectează dezvoltarea creierului și a abilităților mentale.
Această zi specială a fost marcată la Buzău de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, prin Centrul de zi pentru copii cu dizabilități ”Dumbrava Minunată”. Astfel, Bulevardul ”Nicolae Bălcescu” a fost străbătut printr-un marș până în Piața ”Dacia”, la care au participat copii, părinți, voluntari și profesioniști. Au fost oferite trecătorilor pliante, baloane, funtițe, moriști de vânt, toate de culoarea albastră specifică acestei zile, realizate de copii, scopul fiind acela de a promova buna înțelegere a autismului și conștientizarea de către publicul larg a nevoilor speciale a persoanelor afectate de această boală gravă.
La nivel mondial, indiferent de mediul social din care provin, aproximativ cinci persoane din 10.000 suferă de autism, boală de natură genetică în multe cazuri. Frecvența bolii este mai mare la băieți decât la fete, cauzele acesteia nefiind pe deplin cunoscute. Această maladie nu poate fi prevenită, dar recunoașterea și tratamentul precoce îi pot diminua efectele.