POVESTEA UNUI EXPONAT/ Documentul care atestă vizita lui Dumitru Dan la Palatul președinției Venezuelei, 8 aprilie 1915 (II)

de

Mădălina OPREA, muzeograf

     Anul acesta, în luna aprilie, Consiliul Local al Municipiului Buzău îi va conferi lui Dumitru Dan, post mortem, titlul de „Cetățean de onoare”.

    Tot în luna aprilie, Muzeul Județean Buzău va demara proiectul „Ocolul lumii pe jos. Povestea celor 497 perechi de opinci”, finanțat prin Programul Conservarea și revitalizarea pa­trimoniului cultu­ral și natural, în cadrul Mecani­smului Financiar SEE 2009-2014, în valoare de 341.933 lei (77.224,11 euro). La finele acestui proiect Muzeul Jude­țean Buzău își propune să deschidă publicului o expoziție interesantă care să spună povestea călătoriei acestui român în jurul lumii.

    Revenind la documentul supus atenției publicului, acesta are două file, dimensiuni 22,2 x 28 cm, hârtie cartonată, dactilografiat cu cer­neală violet și prezintă pe fila 2, dreapta jos, semnătură întreagă, lizibilă, cu cerneală neagră: „V. Márquez Bustillos”. În limita superioară prezintă două capse în vopsea albă, spre extreme stânga-dreapta; prezintă panglică tricoloră dublă, dispusă sus și pe toată lungimea laturii stângi, în culorile roșu, albastru și galben. Prezintă pe fila 2, stânga jos, un sigiliu sec cu inscripția: „EL PREZIDENTE DE LA REPUBLICA” și reprezen­tarea heraldică, un timbru de 25 de centime „Statele Unite ale Venezuelei/ Simon Bolivar” și lipsă timbrul 2. Se află într-o stare de conservare mediocră (rupturi, cusături – intervenție neprofesionistă, plieri, pete de umezeală, rupturi marginale, pete, foxing, lipsă fragment pe toată latura stângă fila 1), dar care îi permite restaurarea.

    Textul documentului este în limba spaniolă.

    Fila 1: „REPUBLICA DE VENEZUELA/Presidencia/ CERTIFICADO/ Expedido a favor del / Señor DEMETRIO DANN/”

    Fila 2: „REPUBLICA DE VENEZUELA/PRESIDENCIA/DOCTOR V. MARQUEZ BUSTILLOS/Presi­dente Provisional de los Estados Unidos de Venezuela/Certifico:/Que en la dia de la fecha, a las diez y media de la mañana, recibió/en la Palacio Presidencial de Miraflores, la visita del Señor Demetre/Dann, el cual me manifestó que está realizando un viaje alrededor del/Mundo./I a petición del interesado, expido el presente certificado / en Caracas, a ocho de abril novecientos quince. Años 105 de la/ Independencia y 57 de la ­Fe­deración.-/

    Traducere text fila 1: „REPUBLICA VENEZUELA/ Preșe­dinția/CERTIFICAT/ Eli­be­rat în numele/Domnului Dumitru Dan”

    Traducere text fila 2: „REPUBLICA VENEZUELA/ PREȘEDINȚIA/DOCTOR V. MARQUEZ BUSTILLOS/ Pre­ședintele interimar al Statelor Unite ale Vene­zuelei/Certific:/ Că în ziua de astăzi, la ora zece și jumătate dimineața, am primit /în Palatul Prezidențial Miraflores, vizita domnului Dumitru/Dan, care mi-a măr­turisit că realizează o călătorie în jurul /lumii./La cererea interesatului, eliberez prezentul certificat/în Carcas, la opt aprilie o mie nouă sute cincisprezece.-Anul 105 de la/Independență și 57 de la ­Fe­derație /”.

Peste 200 de obiecte cumpărate chiar de la Dumitru Dan

    Documentul face parte dintr-un lot inițial de 204 obiecte achiziționate de muzeu, în iunie 1978, chiar de la  nonagenarul Dumitru Dan, cu câteva luni înainte ca acesta să-și afle sfârșitul. Valoarea de achiziție  acestui document a fost de 30 lei.

    Nu cunoaștem și nici nu vom ști vreodată ce conversație a purtat cu primarul Caracasului, care a organizat un banchet în cinstea sa și la care a luat parte elita capitalei venezuelene (cel mai probabil toasturi, felicitări și mulțu­miri). Nici conversația lui Dumitru Dan cu președintele Bustillos în timpul vizitei la Palatul Miraflores în ziua de joi, 8 aprilie 1915, ora 10,30 dimineața. În urma acestei întâlniri ne-a rămas un document de câteva rânduri semnat de președintele interimar al unei țări tulburată prea des de revoluții și lovituri de stat.

    În martie 1916, Dumitru Dan a intrat în țară pe la Turnu Severin, găsind România în pregătiri de război. A fost primit la Palatul Cotroceni de către Regele Ferdinad și Regina Maria, care i-au dăruit „un ceasornic de buzunar din aur, o medalie și 1.000 de lei”. S-a organizat o recepție la care au luat parte „inclusiv ministrul de interne, directorul general al Siguranței Generale, mareșalul palatului, artiști, artiste, ziariști și alții”. Acestora le-a povestit cele mai interesante întâmplări prin care a trecut, situațiile tragice în care și-a pierdut tovarășii de drum: despre Alexandru Pascu, intoxicat cu o supradoză de opium la ospățul din casa unui rajah bogat din Bombay (astăzi Mumbai); des­pre Gheorghe Negreanu, grav accidentat într-o prăpastie, peînserate, într-o zonă extrem de izolată, în Munții Nanling din China, în dimineața următoare survenindu-i decesul; despre abandonul lui Paul Pârvu, rămas la tratament în SUA, într-un sanatoriu din Tampa, pe lângă lacurile Kissimmee (Florida); chiar și despre jucăușul Harap, câinele ­cre­dincios care i-a însoțit prin lume și le-a semnalat iminența multor pericole. Acesta a rămas cu Pârvu în SUA. Despărțirea de cei doi, de P. Pârvu și de Harap, a fost cea mai dramatică. Rămânea singur pe lungul drum pe care îl mai avea de făcut spre casă. Din SUA a plecat în Cuba, Haiti, Republica Dominicană, Curacao, Vene­zuela și apoi spre Europa cuprinsă de flăcările războiului.

(FOTO din arhivele Muzeului Județean Buzău, Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău și Muzelui Sportului București)

Extras din memoriile lui Dumitru Dan cu privire la traseul din Venezuela
    „Până la Venezuela nu mai aveam decât câteva ore, așa că, pe la ora 15,00, sosirăm în portul Venezuelei, La Guaira, oraș care era în apropiere de orașul Caracas, capitala Republicii Vene­zuela. Primirea mea aici era așteptată de mult, fiindcă presa din Cuba și Haiti, care sosise aici, fusese deja citită și mă așteptau din zi în zi. Presa de aici și autoritățile mi-au făcut o deosebită primire, fiind invitat la palatele guvernatorului și al președintelui din Caracas. Tot acolo am fost fotografiat și publicat în toate ziarele capitalei. Dar în acest port am stat până a doua zi. Dimineață, după ce achitasem totalul și îmi pregătii rucsacul, plecai spre Caracas. Drumul era relativ bun, dar cu urcuș și coborâș; eram prin poalele munților Cordilieri, care se înti­n­deau până aproape de fluviul Orinoco și de podișul Llanos.
    Până la Caracas întâlnii câteva sate și comune în care locuiau mai mulți negri. Mă priveau de departe unii, alții veneau lângă mine și mă întrebau de unde sunt. Totuși, căutam să fiu prudent, vorbeam frumos cu ei și revolverele le agățasem la brâu, să vadă că sunt înarmat. Mă oprii într-un sat, unde luai o gustare din rucsac, fiindcă oricând fără provizii alimentare nu plecam. Sosirea mea în capitală era pe la ora 17. Câțiva tineri sportivi și câțiva toreadori ­spa­nioli care aveau câteva lupte cu taurii în Venezuela veniră și ei în întâmpinare. În această țară, deși ultima din America, am plecat cu mare regret din ea. După ce primarul capitalei îmi oferi o cameră la cel mai important hotel, a doua zi oferi un bachet în onoarea mea, unde au luat parte notabilitățile capitalei, consuli, reprezentanți diplomatici, ofițeri superiori din armată și presă. Am fost nevoit, cu toată graba, să rămân câteva zile, fiind invitat la Ministerul Armatei, la ­Mi­ni­s­terul de Război, Marină, la Observatotul Meteorologic, la ­Mi­nisterul de Interne, la palatul guvernatorului și al președi­n­telui republicii. Peste tot am avut o primire cordială și toți mi-au oferit flori, medalii și bani. Fiecare instituție căuta să-mi elibereze câte un certificat, un autograf cu ștampile speciale și cu tricolorul republicii. La plecarea mea am trimis la toate ziarele câte o scrisoare prin care le-am mulțumit tuturor în parte.
    Aici fuse ultimul meu stop în America. Tot aici am dat un telefon lui Pârvu în Florida să văd cum o duce cu sănătatea. Atât el, cât și medicii, mi-au comunicat că merge spre bine. Eu mă bucurai și cu regret i-am spus că am terminat America Centrală și plec în Peninsula Iberică, Portugalia și Spania, apoi Balcanii.
    Plecarea mea în Europa mă bucura foarte mult, fiindcă erau țări civilizate, nu mai aveam să întâlnesc triburi străine, sălba­tice și apoi știam că trebuie să întâlnesc românii și mă apropiam de patrie, mă apropiam de România. Din Spania până în România era pentru mine un pas, în raport cu distanța din Japonia, America sau Africa. Gândul meu era veșnic la tovarășii mei de drum care s-au pierdut și care sperau ca și mine să devină campioni mondiali… ”.