Jachete din piele, un articol vestimentar inspirat din cultura rock, rămân, și în acest sezon de primăvară, printre piesele în tendințe. Potrivite pentru vremea schimbătoare de afară, gecile și jachetele din piele te vor face în acest sezon să arăți stylish, dar îți vor da și un aer rebel, ușor non-conformist.
Jacheta din piele cu franjuri
Franjurii, asociați cu cultură amerindiană, dar și cu stilul hippie al anilor ‘70, vor pune în evidență jacheta ta din piele. Însă, dacă dorești ca ținuta să capete un aspect feminin, îi poți da acest touch prin purtarea unor pantofi stiletto sau pumps. De asemenea, jacheta de piele cu franjuri poate fi potrivită și la ținutele boho chic. Prin urmare, poartă pe sub geacă o rochie croșetată sau din dantelă, ori o bluză din material vaporos. Asortează outfitul cu încălțăminte comodă și vei obține un look boem.
Jacheta din piele biker
Cu catarame, ținte sau simplă, jacheta de motociclist e potrivită pentru serile răcoroase de primăvară. Prezentată pe majoritatea podiumurilor de modă, geaca purtată inițial de bikerii desăvârșiți și de cei care se identificau cu subculturile genului de muzică rock, este acum în atenția tuturor fashionistelor.
Jacheta din piele în culori metalizate
Colecția de primăvară propune reinventarea jachetei de piele într-un mod cu totul deosebit și foarte feminin. Astfel, jacheta cu care vei ieși, cu siguranță, în evidență în acest sezon este aurie și ajută la crearea unui outfit excentric, opulent. De asemenea, croiala este una cu accente femine, datorită detaliilor peplum.