Avocatul Poporului anchetează cazul buzoianului cu penisul amputat

     Cazul buzoianului Costică Maroleanu, căruia, pentru a-i fi salvată viața, i-a fost amputat penisul, a avut un impact emoțional deosebit de puternic, fiind relatat pe larg atât în presa națională, cât și cea internațională. Bărbatul de 55 de ani, mutilat fizic, dar și sufletește, este hotărât să-și caute dreptatea și  acuză de malpraxis cadrele medicale care l-au tratat la Spitalul Județean de Urgență Buzău.

     Se pare că toată suferința buzoianului a fost declanșată de montarea greșită a unei sonde urinare, urmată de câteva intervenții chirurgicale, prin care nu s-a reușit stoparea necrozării organului genital, riscul septicemiei devenind iminent. Lucru confirmat și de scrisoarea medicală a specialiștilor din cadrul Spitalului Militar București, unde, ca unică soluție salvatoare, i-a fost amputat organul genital.

     Alături de cercetările demarate în acest caz grav, instituția Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și începe propria anchetă, determinată de amploarea relatărilor presei vizând subiectul menționat. Potrivit Avocatului Poporului, ,,investigația se desfășoară cu privire la posibila încălcare a art. 34 și art. 22 din Constituția României privind dreptul la ocrotirea sănătății și dreptul la viață și la integritate fizică și psihică”. În cursul anchetei, specialiștii din cadrul instituției Avocatul Poporului vor solicita informații de la Spitalul Județean de Urgență Buzău și de la reprezentanții Colegiului Medicilor România. Rezultatele anchetei vor fi făcute publice la finalizarea cerce­tărilor.