Alexandru Dunel de la Urbis, „viceprimarul străzii“

     Cu 14 voturi „pentru“, colegii de partid i-au îndeplinit dorința de a sta la masa greilor din Primăria Buzău, dar nu se va apuca de treabă imediat, ci va avea nevoie de o perioadă de acomodare. Noul viceprimar al municipiului Buzău, Alexandru Dunel, desemnat ieri prin votul majorității din Consiliul Local, în funcția deținută până de curând de demisionarul Sebastian Radu, nu știe deocamdată ce proiecte mărețe va promova, dar și-a stabilit deja drept obiectiv îmbunătățirea infrastructurii stradale.

    „Din moment ce m-am înscris în cursă, înseamnă că am vrut. O să am partea de investiții și gospodărirea locală. Dacă mai sunt și alte sarcini, vom vedea la momentul potrivit. Proiecte deosebite nu știu dacă vă pot spune acum, îmi trebuie ceva timp, o să fiu un viceprimar al străzii, vin de la Urbis, care se ocupă de asfaltări și am habar de această situație din Buzău, pe care vreau să o îmbunătățim. Vom vedea cât voi putea”, a declarat, joi, Alexandru Dunel, după ședința lunară a Consiliului Local Municipal.

    Pentru postul de viceprimar al municipiului reșe­dință de județ a mai candidat și Vasile Olariu, de la PNL, care a obținut însă doar trei voturi „pentru“, care cel mai probabil, au venit din partea celor trei consilieri ai fostului PDL. Consilierul PP-DD Silviu Roșioru, care își anunțase intenția de a candida pentru funcția de viceprimar al Buzăului, s-a răzgândit.

    Ce l-a recomandat pe Dunel? „Activitatea și vechi­mea în partid au stat la baza propunerii lui Alexandru Dunel pentru postul de viceprimar. Propunerea, făcută din rândul aleșilor locali, s-a votat în Consiliul Organizației Municipale a partidului. Cred că domnul Dunel este foarte potrivit pentru că a lucrat și în administrație, va face în continuare tot ce e necesar ca lucrurile să meargă bine”, a spus, la rându-i, primarul Constantin Boșcodeală.

   De altfel, Alexandru Dunel se înființase în biroul primarului chiar după ședința în care Sebastian Radu își anunțase demisia din funcția de viceprimar, și care, acum o săptămână, ar fi părăsit și PSD-ul din propria inițiativă, pierzând astfel și calitatea de consilier local. Astfel că desemnarea lui Dunel ca înlocuitor nu a fost decât o formalitate în CLM.