A renunțat în ultima clipă să călătorească în zborul Germanwings care s-a prăbușit în Alpii francezi, după ce oficialii echipei sale din liga a treia suedeză au luat decizia să cumpere echipei bilete la alte zboruri, pentru a scurta timpul pierdut cu escala la Düsseldorf, destinația Airbusului A320. Este vorba despre fostul fotbalist al Gloriei Buzău Alin Vigariu, în vârstă de 34 de ani. Jucătorul a făcut parte din lotul Gloriei în sezonul 2008-2009.
Tragedia aviatică produsă marți a zdruncinat Europa, soldându-se cu 150 de morți.
„Am plecat la 45 de minute după avionul care s-a prăbușit. Sunt în regulă. Am fost împărțiți în trei dintre cele 4 avioane care au plecat din Barcelona într-un interval foarte scurt de timp. Timpul de așteptare în Dusseldorf pentru legătura noastră era prea mare, așa că am fost împărțiți în trei grupuri. Eu și încă șase sau șapte colegi am fost în cursa de Zurich. Am vorbit cu prietenii, cu familia, toți erau îngrijorați, pentru că știau că o să plec azi din Barcelona. La Zurich am aflat despre dezastru, nu știam nimic de grupul de colegi care a zburat la Munchen, eram îngrijorat“, a comentat Vigariu pentru Pro tv.
Evident, printre jucătorii echipei suedeze s-a stârnit panica, mai ales din pricina faptului că, împărțiți pe grupuri, fotbaliștii nu știau dacă o parte dintre colegii lor au zburat în cursa Barcelona – Düsseldorf. Apele au fost liniștite de portarul echipei, Frank Pettersson, într-o postare pe Twitter. „Mulțumiri celor care s-au interesat azi de soarta noastră. Cei de la Dalkurd FF sunt bine. Gânduri bune familiilor celor decedați”, a spus portarul.
Alin Ștefan Vigariu, în vârstă de 34 de ani, s-a transferat la Dalkurd FF în vara anului 2014, după ce anterior mai jucase la formațiile Universitatea Craiova, Electroputere Craiova, Rocar București, IK Brage (Suedia), Gloria Buzău, Gaz Metan CFR Craiova, CS Turnu Severin, Alro Slatina, FC Olt și Arieșul Turda.
Mijlocașul de 34 de ani a jucat 97 de meciuri în Liga 1 și a plecat din țară la finalul sezonului 2012/2013, atunci când a lăsat divizionara secundă FC Olt Slatina pentru Dalkurd FF. Alin Vigariu a ajuns în Suedia la un club cu o istorie scurtă, dar extrem de interesantă. Înființat relativ recent, în 2004, Dalkurd FF este echipa de fotbal a imigranților kurzi, una care a promovat în timp record din Division 7 până în Division 1, echivalentul ligii a treia, acolo unde va juca și actualul sezon. Dalkurd FF joacă în Borlange, un orășel în care trăiesc 41.734 de oameni, însă se bucură de un fan-base uriaș. Pe Facebook, clubul suedez are 832.000 de fani, mult mai mulți decât orice club de fotbal din România, cu excepția Stelei FCSB.
Marți, 24 martie 2015, cursa 4U9525 a companiei low-cost Germanwings care zbura între Barcelona și Düsseldorf, s-a prăbușit în Alpii francezi cu 144 de pasageri și șase membri ai echipajului la bord. Potrivit informațiilor oficialităților franceze, ultimul contact dintre turnul de control și avionul a fost făcut la 51 de minute după decolare, adică la șase minute după ce piloții au transmis că au o urgență. Aflat la 38.000 de picioare (circa 11.500 metri) altitudine, Airbusul A320 a coborât rapid până la 24.000 de picioare (circa 7.300 metri), apoi s-a prăbușit, informează Aeronews.ro. Potrivit sursei citate, avionul era unul dintre cele mai vechi aparate de zbor din flota Germanwings. Avea la activ 58.300 de ore de zbor și 46.700 de zboruri din 1990 și până la momentul fatal.