De la „Spre orașul cu un milion de ferestre” (1986) până la „Blocat în lift spre cer” (2015) nu e doar o cale de 25 de cărți, ci un drum sinuos/insinuant de părăsire a unui teritoriu concret, oarecum impropriu Poeziei (sugerat întâi doar prin „ferestre”), apoi „spre cer”, spre necuprindere, dar cu o constrângere de însăși urcarea în/către sine – „liftul”.
„Spre ”, această prepoziție care servește deopotrivă și locul și timpul, există credincios în cele două titluri aflate la mare distanță unul de altul, indicând subliminal Speranța, Conștiința de sine, Drumul. Marcând existența Scriitorului.
„Vid reîncarnat”, penultima carte de poezie a lui Marin Ifrim, pătimea (din punctul meu de vedere!) de o mortificare a verbului, notații nu lipsite de poezie, dar de un suflu viu al ei, care i-ar fi dat suculență, și trăda o oboseală existențială transmisă poemelor.
În acest nou volum „puzzle lirico-est-etic”, autorul își ia revanșa și completează poeziile cu mână forte, adnotându-le autobiografic. Nota bene: cu o fișă de cadre cinstită, așa cum și-o cunoaște el și cum poate oferi oricând și oricui mărturii despre ea. De ce?
Vitalist și cu combustii ajutându-l să se manifeste ca poet, prozator, critic literar, ziarist, pamfletar, animator cultural și îndrumător al tinerelor speranțe literare, și-a atras nu doar simpatia și adeziunea confraților, ci și reversul medaliei.
Astfel, „Blocat în lift spre cer” înseamnă o carte pentru prieteni și neprieteni, pentru degustători de poezie, dar și de date biografice, pentru critici, pentru marele public cititor.
De altfel, biografismul în literatură nu e ceva nou și istoricii literari își pot ușura substanțial cercetarea.
Subiectul volumului în sine e incitant: pierderea identității și regăsirea ei, la modul corporal, dar și ideatic, aventura diversității: de situații, de personaje benefice și malefice pentru autor; de stil: poezie agresivă, poezie descărnată, poezie melancolică, de dragoste, de recunoștință, poem reportaj, poem pamflet, fabulă, parabolă. Ideea nu e nouă, dar contextul și accentele , da.
,,…în grădina sa/orbul îl vede/ surdul îl aude/ mutul îl strigă/ ologul îl cară…/…/ cel care vede/ închide ochii/ cel care aude/ e servitorul/ regelui Midas/ iar guralivul/ tace/ îngropat în aur…”(Oximoron”).
Protestul împotriva banalizării face o distincție între cele două aspecte ale eu-lui: euri-le creatorului – unul biografic, individual, conjunctural, superficial, celălalt – esențial, general, necesar și profund („CNP”).
„Dincolo și dincoace” în „Zona Gutenberg” înseamnă vizionarism încărcat de o silă metafizică pentru/în „Pajiștile Raiului”, lehamitea lirică a unui victorios înfrânt, dar nu oricum, ci scrisă aparte, în calitate de maestru, iubitor de jocuri: ,,cu viața/moartea, cu