Dosarul Gloria a ajuns la Curtea de Apel Brașov

     Primarul Buzăului, Constantin Boșcodeală, mai are răgaz aproximativ o lună, ca să își pregătească apărarea cu care va merge în fața judecătorilor brașoveni în cazul condamnării la cinci ani de închisoare cu executare. Dosarul Gloria a ajuns la Curtea de Apel Brașov, iar primul termen a fost stabilit pentru data de 21 aprilie.  În urma pronunțării sentinței pe fond la Judecătoria Brașov, atât Boșcodeală cât și procurorii DNA Ploiești au făcut apel.