Gabriel Liiceanu, intelectual cunoscut mai mult, drept director al Editurii Humanitas (fosta Editură „Politică” ceaușistă) și autor al unei singure cărți – „Jurnalul de la Păltiniș” – , discutabilă și aceasta, cel puțin în privința condițiilor cețoase în care a fost „documentată”, și-a dat demisia din Uniunea Scriitorilor din România.
Plecând de la premiza că această instituție, condusă de Nicolae Manolescu, ar întreține „o uriașă ipocrizie”, în legătură cu taxa de Timbru cultural, domnul Liiceanu ajunge să fie deranjat și de faptul că USR este alcătuită din vreo 2.600 de membri, adică un membru-scriitor la 462 de locuitori-cititori. Apoi, printre rândurile unei exacerbate pledoarii pentru propriile sale interese financiare, acesta strecoară, pentru comparație, date preistorice din existența fostei Societăți a Scriitorilor Români, care, în 1925, sub conducerea lui Liviu Rebreanu, număra doar 18 membri de onoare și 155 de membri titulari, la o populație de vreo 18 milioane de locuitori. Vorba lui Constantin Tănase: „Și cu asta, ce-am făcut?”. Acum vreo zece ani, un alt scriitor consacrat, Nicolae Breban, susținea că USR ar avea doar vreo 500 de scriitori, restul fiind doar niște „veleitari”.
După calculele mele „dezinteresate”, până ce unul dintre ei șă-și fi dat demisia, USR număra doar doi membri și un președinte: Gabriel Liiceanu, Nicolae Breban și Nicolae Manolescu, această Sfântă Treime a literaturii române de azi până la origini! Păcat de ceilalți vreo 2.597 de „veleitari”! Serios vorbind, ceva se întâmplă în interiorul și în jurul USR. Se zvonește că va fi înființată o altă Uniune. Dacă se va întâmpla acest lucru, nu m-aș mira ca, printre alți câțiva, cei trei să fie primii și acolo: „Aripa Orbitor”!