Cum s-a pus carul în fața boilor la concursul pentru șefia învățământului buzoian

Toată suflarea din învățământul buzoian, dar și opinia publică, în general, a urmărit, ieri, cu sufletul la gură, evoluția celor trei candidați din județ înscriși la concursul pentru ocuparea postului de inspector general al Inspectoratului Școlar Ju­dețean. Un concurs care părea a fi, din start,  unul cu dedicație, mai toată lumea pariind, fără mari rețineri, pe numele de­ținătoarei portofoliului, cu delegație, pesedista Geta Burducea. Poate că nu au pariat pe ea ceilalți doi contracandidați, oricum atipici pentru un asemenea concurs, conform „canoa­nelor“ de până acum: un profesor de liceu din Nehoiu, doctor în matematică, ale cărui performanțe din CV păreau a fi lesne anulate de producțiile pseudo-jurna­listice de pe blogul războinic pe care îl admi­nistrează și îl umple cu diverse producții, și o (prea?) tânără învățătoare cu studii superioare, fost director al Școlii din Cislău.  Chiar și la nivel central, partidele de opoziție au arătat cu degetul către acest concurs încă de când a fost anunțată organizarea sa, existând suspiciuni temeinice conform cărora principalul partid de guvernământ nu ar urmări altceva decât liprea pe scaunele din fruntea învățământului din județe a unor oameni de-ai săi.  În ceea ce-i privește pe buzoieni, desfășurarea primei probe a examenului, cea scrisă, deci cea mai importantă, părea să nu dea dreptate celor care contestau din start organizarea concursului. Social-democrata Geta Burducea, inspectorul general en-titre, s-a acoperit de rușine, picând proba. Și demonstrând, încă o dată, dacă mai era nevoie, ce fel de oameni sunt numiți politic să păstorească învățământul dintr-un județ al patriei. Este inutil să spun că surpriza a produs-o tânăra învățătoare din Cislău, care a fost singurul buzoian care a trecut proba. Restul părea a fi formalitate. Numai că…        … lacrimile Getei Burducea de la aflarea rezultatului și mângâierile pe creștet pe care le-a primit ulterior pe holurile ministerului au demonstrat că, totuși, cărțile erau făcute. Altfel, mult mai pervers. Candidata care trecuse scrisul a fost picată la… CV! Aici s-a demonstrat că onor ministerul luase toate măsurile de prevedere. Dacă nu ies ai noștri, nu trece nimeni! Prin simpla așezare a căruței înaintea boilor, adică așezând „proba“ CV-ului după cea scrisă. Hai să ne punem în locul unui cetățean onest care trebuie să organizeze un concurs de angajare „pe bune“. Nu face prima sortare a candidaților urmărind CV-urile, și eliminându-i din start pe cei care nu corespund cerințelor postului? Adică pe unul care a cusut la mașină 15 ani, fără altă  ca­li­­ficare, nu cred că-l poți angaja ca forjor sau asistent medical.  Ei, cam așa s-a în­tâmplat la concursul de la Ministerul Educației. Dacă învățătoarea din Cislău nu avea CV-ul corespunzător, nu mai trebuia să fie înscrisă la concurs sau eliminată înainte de proba scrisă. În acest fel, Buzăul are toate șansele să intre din nou în atenția opiniei publice naționale cu o știre negativă. Dacă Geta Burducea se va întoarce astăzi pe scaunul de inspector general, ne vom putea mândri, noi, buzoienii, și cadrele didactice în mod special, cu un șef peste învățământ care s-a făcut de râs la proba scrisă a concursului care, spera el, să îl bată în cuie pe post!