Posibila înființare a partidelor cu un număr de minim trei membri e singurul lucru care ne mai trebuia pentru ieșirea din interminabila orbecăială politică postdecembristă.
Ferice de familiile alcătuite din cel puțin trei membri! Mă refer la familiile ideale, alcătuite din soț, soție și copil în vârstă de cel puțin 18 ani. O astfel de familie poate conduce lejer o țărișoară de mâna a patra, cum este, în prezent, fosta multilateral-dezvoltata noastră patrie, cândva un exemplu de prosperitate pentru întreaga lume bună a lumii a treia. Din proiectul respectiv nu reiese dacă și un cuplu de homosexuali, căsătoriți (i)legal, cu copil înfiat, pot alcătui un partid. Nu de alta, dar se tot spune, pe la colțuri, că femeia nu are ce căuta în politică, locul ei de veci fiind la cratiță, în bucătărie. Chestie medievală, existentă doar în mintea astronauților plutind în derivă prin vidul celest din Constelația Berii. Una e când ai o Elenă prăpăstioasă în partid, și alta când ai un Ion, un Gheorghe sau un Maurer.
În fine, cu trei bărbați politici în frunte, țara și-ar mai putea reveni din marasmul prin care trece de mai bine de 2000 de ani, chiar dacă, cu doar trei bărbați de stat în frunte, ea ar arăta ca un patruped nefericit căruia vreo mașină grăbită i-a retezat unul din picioarele de la mâna dreaptă. Cu alcătuirea unui guvern democratic și eficient, lucrurile ar putea merge mult mai bine decât ne-am aștepta. Tradiția noastră populară e plină de exemple de cetățeni foarte pricepuți și eficienți.
Mă gândesc, de exemplu, la un guvern alcătuit numai din specialiști care și-au dovedit priceperea în mandatul președintelui țării Caprelor Râioase, Ion Creangă, cel ce-l desemnară, textual, ca prim- ministru, pe Harap-Alb. Ministere să fie, că miniștri destoinici există: Ochilă la Transporturi (deocamdată), Setilă la Ape și Mediu, Flămânzilă la Finanțe, Păsări-Lăți-Lungilă la Sport și Gerilă la ministerul Fondurilor Europene (știu ei de ce). Restul, adică Agricultura, Justiția și câte-or mai fi, ar trebui lăsate pe seama opoziției, adică a Spânului cel chel în cerul gurii, ca măgaru-n capul rimei, din epopeea magistrului Creangă (Het)erotomanul, recte povestea omonimă.
În mare și pe uscat, cam aceasta ar fi soluția de ieșire din criza declanșată încă de acum două mii de ani, de către frații noștri rromani, cei mai barbari dintre latini. I pak am dat de știre, ca să-l parafrazez pe jupân Neacșu de la Câmpulung…