Cum a reușit primarul Chircu de la Scutelnici să scape de aleșii locali incomozi: a desființat Consiliul Local

     Primarul Chircu de la Scutelnici a reușit să scape de consilierii locali incomozi, desființând Consiliul Local în întregime. Criza prelungită de la Școala Scutelnici a dus, în final, la dizolvarea deliberativului local.

      Pe 9 februarie, judecătorii Tribunalului Buzău au admis, la primul termen, cererea primarului Sandu Chircu, instanța constatând dizolvarea de drept a Consiliului Local. Chircu a mers în instanță după ce șase dintre aleșii locali – cinci de la Partidul Social Democrat și unul provenit din vechiul Partid Democrat ­Li­beral -, au profitat de prevederile mult contestatei Ordonanțe 55/2014 și s-au declarat independenți, refuzând, mai multe luni la rând, să ia parte la ședințele de Consiliu Local, motivând că nu vor să fie părtași la anumite ilegalități săvârșite de administrația locală. Sentința instanței este definitivă, iar în câteva zile devine irevocabilă, astfel că, în lunile următoare, în comună vor avea loc alegeri pentru formarea unui nou consiliu.

     Încă de la înființare, administrația comunei Scutelnici a fost un butoi cu pulbere gata  să explodeze oricând. Orice fleac a inflamat spiritele și puțin a trebuit ca să se ajungă la un adevărat război, între primarul comunei și câțiva care îl susțin, pe de o parte, iar de cealaltă parte, consilierii, viceprimarul și o masă importantă a membrilor comunității. Nemulțumirile au ajuns atât de departe încât s-a cerut referendum pentru demiterea primarului.

      Neînțelegerile dintre aleșii locali din Scutelnici au apărut la scurt timp după alegerile din vara anului 2012. Primul cap care a picat atunci a fost cel al viceprimarului Aurel Vlad. Alegerea unui nou viceprimar nu a calmat spiritele; ba, mai mult, a intensificat conflictul dintre primar și restul consilierilor. Un nou episod al războiului din admi­nistrația comunei a izbucnit după ce primarul a refuzat să plătească cadourile cumpărate de câțiva consilieri locali pentru elevii școlii din localitate.

     Acțiunile primarului au fost taxate chiar de foștii colegi ai acestuia de la vechiul Partid Democrat Liberal, aleșii acuzând că omul din fruntea comunei nu le reprezintă interesele. Conflictul dintre cele două tabere a ajuns până într-acolo încât să se ceară demiterea primarului; consilierii locali din tabăra adversă au înaintat Instituției Prefectului o petiție însoțită de semnăturile a peste 25 % din cetățenii cu drept de vot de pe raza comunei, însă prefectul județului a apreciat că numărul de semnături este insuficient pentru a demara procedura de demitere.

      Totul a culminat cu criza prelungită de la Școala Scutelnici. Școala de la Scutelnici a intrat în impas la începutul ­anu­lui trecut, atunci când conturile instituției de învă­țământ au fost blocate din cauza unei datorii către o firmă de construcții care a realizat lucrări de reabilitare. Societatea, care avea sume importante de recuperat de mai multă vreme, a mers în instanță, unde a obținut încuviințarea executării silite. Primul pas a fost blocarea conturilor și, în consecință, profesorii nu au mai putut fi plătiți. Criza a durat mai multe luni dar, în final, aleșii locali au reușit să se mobilizeze și să aprobe o hotărâre privind rectificarea bugetului de cheltuieli, ceea cea permis achitarea datoriei către firma de construcții, la deblocarea conturilor și la plata salariilor restante către cadrele didactice.