Am intrat în presa profesionistă, cu carte de muncă, pe 14 ianuarie 1991. Angajat prin transfer la o publicație obscură, partizană și manipulată. Mai pe românește spus, am luat plasă. La insistențele unui zelos activist comunist, devenit ulterior mare liberal buzoian, și a unui fost coleg de cenaclu literar, m-am transferat, de la un serviciu foarte bun, unde aveam un salariu decent, la un ziar instabil financiar și cu un colectiv redacțional tarat în toate privințele. O experiență tristă, care a durat până pe 11 noiembrie 1991, când mi-am dat demisia.
Am revenit în presă pe 15 ianuarie 1993, redactor la ziarul buzoian ,,Muntenia”. Îmi amintesc cum, în perioada respectivă, între directorul ziarului OPINIA, Corneliu Ștefan, și Gheorghe Vasile, directorul ,,Munteniei”, au existat negocieri pentru un eventual transfer al meu la OPINIA. Atunci am avut și o discuție cu ,,temutul” șef al celei mai bune publicații care a existat vreodată în publicistica buzoiană, Corneliu Ștefan, însă am ajuns tot la un ziar de stânga, finanțat până la epuizare de un celebru și onorabil om de afaceri buzoian.
Chiar dacă eram în tabere diferite, iar diferența profesională dintre noi era una astronomică, imbatabilul Corneliu Ștefan îmi prețuia sincer preocupările literare și nu înțelegea în ruptul capului rătăcirea mea în presa de stânga. Au fost zile frumoase, pentru care îi mulțumesc public omului și gazetarului Gheorghe Vasile. Aveam ,,polemici” fulminante cu Gheorghe Ene, redactor la OPINIA, liderul buzoian al generației mele literare, iar seara ne beam berea împreună.
Adevărata gazetărie am început să o simt când conducerea cotidianului OPINIA ne-a încredințat, mie și lui Dumitru Ion Dincă, realizarea, în calitate de colaboratori, a două pagini săptămânale de literatură. Timp de aproape șapte ani, am scris cu o poftă de posedat al cuvintelor. Cum s-ar spune, am putut da ora exactă în literatura locală. Există dovezi clare că paginile respective au influențat evoluția literaturii buzoiene de după 1989.
În fine, de vreo doi ani încoace, am privilegiul de a semna, în OPINIA, o dată sau de două ori pe săptămână, câte o tabletă, de regulă cu conotație politică sau socială. Concret, cea mai lungă perioadă a mea de activitate publicistică s-a desfășurat în ziarul OPINIA. Sunt legat sufletește și spiritual de colectivul ziarului. Scriu cu gândul la unele datorii morale neachitate față de marele ziarist Corneliu Ștefan.
Aceasta este mărturisirea pe care am tot ezitat să o fac. Sunt convins că directorul OPINIA, Călin Bostan, și redactorul-șef, Cristian Ionescu, au simțit acest lucru. În rest, ce să zic, datorită acestui cotidian, care a făcut deja istorie, sunt unul dintre puținii scriitori care are șansa ideală de a-și face cunoscute opiniile. Ca să nu mai spun că, fără un asemenea exercițiu vital, aș deveni un scriitor fără bioritm, un fel de creator de duminică. Sunt total convins că este aproape imposibil să devii scriitor frecventabil fără să treci prin exercițiul fabulos al gazetăriei, și chiar dacă am colaborări și la alte ziare din țară, nicăieri nu e mai bine și mai concret ca ,,acasă”, ca între ai tăi!…