Cu prilejul zilei de 24 ianuarie – Unirea Țării Românești cu Moldova (Mica Unire), Muzeul Județean Buzău va lua parte vineri, 23 ianuarie 2015, ora 11,30 la activitatea
„24 ianuarie – Primul pas către drumul european al României de astăzi”, organizată și găzduită de Colegiul Național Mihai Eminescu Buzău – Sala Amfiteatru.
„Ziua de 24 ianuarie este una din cele mai mari sărbători naționale pentru neamul românesc. În această zi, s-a înfăptuit, în anul 1859, unirea Moldovei cu Țara Românească, Unirea Principatelor Române – cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918). Însemnătatea acestui fapt estecu atât mai mare cu cât prin el s-a deschis drumul către o Românie nouă. Unirea Principatelor a reprezentat primul pas pe care l-au făcut românii pentru întregirea neamului”, se arată în comunicatul Muzeului Județean. La 1 decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire a Transilvaniei cu România, creându-se actualul stat.
La scurt timp după Mica Unire, domnitorul Alexandru Ioan Cuza avea să își petreacă o noapte la Buzău, fiind găzduit de Episcopie. La 6 februarie 1859, buzoienii i-au făcut lui Alexandru Ioan Cuza o primire triumfală, cu „torțe aprinse, globuri luminoase, feluri de transparențe artificiale și osebite tablouri reprezentând Unirea Principatelor Unite, a armelor lor, a inițialelor M.S. prințul, diferite alte embleme și inscripții”, conform presei de la acea vreme. Popasul domnitorului Cuza la Buzău a determinat schimbarea numelui principalei străzi comerciale a urbei, din Strada Târgului în Strada Cuza Vodă.