Buzoianul Alin Manea a intrat în grațiile unuia dintre cei mai duri antrenori români. Puștiul de la Universitatea Craiova a evoluat o repriză în fiecare din cele trei amicale disputate
în Antalya. Manea va efectua și al doilea cantonament alături de „lei“, în Turcia. Buzoianul a impresionat prin evoluțiile sale și are mari șanse de a evolua constant pentru echipa „mare”, în 2015.
În primul cantonament centralizat desfășurat de Universitatea Craiova în Turcia s-a pus accent pe pregătirea fizică, iar una din speranțele fotbalului buzoian, Alin Manea, a fost printre remarcații din trupa antrenată de Sorin Cârțu.
Jucătorul țtiinței a îndurat dificultatea antrenamentelor impuse de „Sorinaccio”, însă a fost de ajuns pentru ca fostul elev a lui Cristi Lupu de la țoimii și Viitorul Buzău să evolueze în fiecare partidă din stagiul din Antalya. Universitatea a avut programate trei jocuri de verificare, în care staff-ul tehnic a vrut să vadă la lucru întreg lotul, mizând pe formule echilibrate valoric pentru cele două reprize ale meciurilor.
Manea și colegii săi au fost egalii turcilor de la Genclerbirligi, 1-1, au învins cu 3-0 azerii de la Khazar Lankaran și au fost învinși cu 1-0 de rușii de la Anji. De menționat că alb-albaștrii au întâlnit echipe aflate pe finalul cantonamentelor, care urmează să înceapă returul. Manea a rămas la Craiova în pauza de trei zile dintre cele două stagii de pregătire și va reveni în Antalya peste trei zile. Pentru cel de-al doilea stagiu din Turcia, delegația alb-albastră va fi cantonată la Kaya Palazzo. Vor fi două săptămâni de pregătire, cu șapte jocuri de verficare.