Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Buzău se clasează pe locul doi între județele subordonate Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați la depășirea planului de încasări pe 2014.
Anul trecut, Buzăul a avut încasări mai mari cu 3,84% față de program. Pe primul loc s-a clasat AJFP Galați, cu o depășire de 8,56%, iar pe locul trei Vrancea, cu încasări mai mari cu 3,59% față de program. Veniturile regionale din activitatea fiscală s-au ridicat la 7,5 miliarde lei, la care s-au adăugat 3,7 miliarde lei de la Vamă. ,,A fost un an dificil, cu încă destule de lucruri de clarificat în ceea ce privește structura organizatorică, dar nu puteam depune armele. Implicarea de care au dat dovadă colegii ne menține pe acest onorant loc doi între direcțiile regionale din țară în ceea ce privește volumul încasărilor bugetare, dar eu am convingerea că se poate și mai mult”, a declarat Eugen Ciorici, directorul general DRGFP Galați. Printre obiectivele propuse pentru acest an este creșterea gradului de conformare voluntară a contribuabilor, care este sub 80% pe regiune.