După o tăcere ceva mai îndelungată, zilele trecute mi-a scris poetul Ion Liviu Otânceală, fost redactor la Pro Tv Buzău și fost coleg de redacție la fostul ziar „Informația Buzăului”, plecat în
Spania acum vreo 15 ani. În tot acest timp, nu l-am văzut decât o singură dată, în urmă cu cinci ani, când, venind în țară, pentru câteva zile, mi-a făcut imensa bucurie de a-mi vizita familia. Din câteva rânduri, scurte și concise, am înțeles că muncește mult, uneori chiar și în două locuri, duce o viață decentă și își susține financiar și cei doi copii studenți acolo, în Spania, undeva în Catalunia.
M-am bucurat sincer când mi-a mărturisit că citește tot timpul presa din țară, inclusiv, sau, mai ales, ziarul Opinia. Recent, Liviu Otânceală a publicat un roman, aici, în țară, la cunoscuta Editură eLiteratura. Voi reveni cu amănunte. Am scris aceste rânduri impresionat de capacitatea de adaptare a prietenului meu, într-o lume în care nu se pot integra decât caracterele înzestrate cu multă tenacitate. Eu, după două săptămâni petrecute în fabuloasa Anglie, în niște condiții excepționale, chiar și invitat în casa doamnei Alexandra Noica-Wilson – fiica marelui filozof Constantin Noica -, la un dejun englezesc, abia așteptam să mă reîntorc acasă. Paradoxal, simțeam că normalitatea de acolo mă stresează! Abia acum, văzând comportamentul european al lui Liviu Otânceală, înțeleg de ce. Ca mai toată societatea acestui capitalism de cumetrie, sunt și eu unul dintre milioanele de români virusați și dependenți de inconfundabila noastră „democrație originală”!