Polițiștii buzoieni au fost sesizați miercuri, în jurul orei 18.30, a fost sesizată producerea unui accident de circulație pe DN 10, în localitatea Lunca Priporului, de pe raza orașului Nehoiu.
Din primele cercetări efectuate de polițiști rutieri a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism din direcția Buzău – Brașov, un tânăr de 21 ani din localitatea Siriu, a acroșat o localnică în vârstă de 25 ani care mergea în aceeași direcție de mers.
După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fiind identificat la scurt timp de polițiști pe raza localității de domiciliu.
Victima a fost transportată la Spitalul Orășenesc Nehoiu, fără a rămâne internată. În cauză s-a întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările.
Biciclist de 11 ani acroșat în Rm. Sărat
Un accident similar a avut loc în acceași zi, în jurul orei 19.00, în municipiul Rm.Sărat, un autoturism condus pe bulevardul Eroilor de către un tânăr de 28 de ani care a acroșat un minor în vârstă de 11 ani, care se deplasa pe bicicletă.
În urma evenimentului, minorul a fost transportat la Spitalul Municipal Rm. Sărat. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii rutieri continuă cercetările.