Primarul comunei Boldu, Marian Mărgărit, spune că, săptămâna viitoare, va „analiza temeinic” împrejurările în care secretarul instituției, Ionel Daniel Purice, a ajuns
să lovească o cetățeană, chiar în incinta Primăriei. Într-o declarație pentru RâmnicPress, acesta a caracterizat incidentul drept „regretabil” și a afirmat că „nu mai dorește asemenea fapte” în instituția pe care o conduce de 25 de ani; mai mult, el a promis și că va ține la curent mass-media cu rezultatele anchetei.
Nu doar primarul Marian Mărgărit va analiza incidentul petrecut la Primăria Boldu, avându-l drept protagonist pe secretarul Ionel Daniel Purice. Acesta va fi cercetat atât de Comisia de disciplină a Instituției Prefectului, cât și de Poliție, pe numele său fiind înregistrată o plângere pentru abuz în serviciu și lovire.
Incidentul în cauză s-a consumat la sfârșitul săptămânii trecute, când o femeie din Boldu, în vârstă de 40 de ani, a venit la Primărie și a solicitat secretarului să-i elibereze o adeverință din care să reiasă că pământul pe care îl deține pe raza comunei nu este dat în arendă. Secretarul Purice – cu care, conform unor surse locale, petenta avea conflicte mai vechi – a refuzat-o și i-a cerut să vină altă dată, întrucât este ocupat cu alte treburi. Nemulțumită de răspuns, femeia a mai zăbovit în incinta instituției, cu intenția să intre în audiență la primarul Marian Mărgărit. Numai că, în timp ce aștepta pe hol, de la Contabilitate a ieșit o consăteancă având în mână o adeverință similară, semnată de secretar.
Imediat, femeia a intrat în biroul Contabilitate și i-a reproșat secretarului, aflat în respectivul birou, faptul că nu a vrut să o servească. Întrucât discuția și reproșurile au alunecat pe o pantă net defavorabilă secretarului, acesta a renunțat la argumentele prezentate verbal și a trecut la cele fizice, luând-o, pur și simplu, la bătaie pe femeie. Imediat după incident, femeia s-a prezentat la Secția 8 de Poliție Rurală – Râmnicelu, unde a depus plângere penală împotriva secretarului Ionel Daniel Purice, pentru abuz în serviciu și lovire. La rândul său, acesta a depus o plângere împotriva cetățenei în cauză, pentru ultraj. Apoi, secretarul Primăriei Boldu a intrat în concediu medical.
De asemenea, victima agresiunii a depus și la Instituția Prefectului, la Comisia de Disciplină, o plângere administrativă împotriva secretarului Purice.