Artele marțiale au devenit un sport popular printre buzoieni. Fie că le practică pentru a realiza performanță sau pur și simplu pentru întreținerea condiției fizice, buzoienii sunt tot mai pasionați.
Clubul Sportiv „Seito” este una din cele mai cunoscute structuri sportive de profil din județ.
Cu grupe de la copii până la adulți, clubul buzoian adună peste câteva sute de practicanți, amatori și profesioniști. „Seito” desfășoară un parteneriat cu After School Karate Buzău, prin care zeci de micuți sunt inițiați în sportul care se practică în kimono.
„Este o grupă mijlocie, o grupă de începători, practicanți de karate Kyokushin, cu vârste între 7 și 12 ani. Cu această grupă am început antrenamentele în septembrie, dar cei mai mulți dintre cursanți s-au înscris spre sfârșitul anului trecut. În afară de această grupă mai sunt și altele, pe categorii și pe performanță”, a declarat sensei Sorin Popescu.
Disciplina este esențială
Artele marțiale reprezintă o tehnică de luptă, inspirată din cultura asiatică. Sunt două componente majore: tehnica de luptă și spiritualitatea. Acest sport se adresează tuturor, indiferent de vârstă sau categoria de performanță.
Disciplina „de fier” este una din calitățile care sunt insuflate celor mici încă de la intrarea în sala de antrenament.
„Artele marțiale și, în special, Karate Kyokushin se remarcă printr-o disciplină foarte dură, foarte rigidă. Nu este un tipic de antrenament militar, dar cerințele pentru a ajunge în vârful piramidei, ca practicant de Karate Kyokushin sau Full Contact necesită o bază solidă, de tehnici de luptă Kata, cât și forme, dar și disciplină care să te facă să te deosebești de ceilalți. Fără disciplină, care este necesară peste tot în lumea aceasta, nu poți reuși în artele marțiale”, a mai declarat senseiul.
After School și Karate Fitness pentru maturi
Clubul Seito Buzău participă regulat în cadrul competițiilor județene și naționale de profil. Judoka antrenați de sensei Sorin Popescu au obținut rezultate notabile în cadrul întrecerilor din țară, iar în vara acesta clubul va organiza o competiție internațională.
În plus, în aceeași locație (Aleea Sporturilor, nr. 51), pe lângă Karate Kyokushin se țin cursuri de Karate Fitness pentru adolescenți și adulți, Chanbara (lupta cu arme) și cursuri de After School.
After School-ul își desfășoară activitatea între orele 12:00 și 18:00, organizatorii oferind transport, masă, curs de limba engleză, actorie, teme, karate și supraveghere video.