Elevii buzoieni au luat lecții, în Turcia, de combatere a șomajului prin susținerea joburilor verzi

 
Patru profesori și doi elevi de la Colegiul Economic au participat, în Turcia, la cea de a cincea întâlnire  din cadrul proiectului „Green Job To Co­lor Your Life – Fight against unemployment”. Evenimentul s-a derulat în orașul Balikesir,

în perioada 31 ianuarie – 04 februarie, iar proiectul este derulat de aproape doi ani, cu scopul de a promova locurile de muncă în agricultură, atât pentru a  menține sau reface calitatea mediului, cât și pentru a reduce șomajul.

La întâlnire au participat din cadrul Colegiului Econo­mic Buzău  profesorii: Diana-Mihaela Cristea (specialitatea Comerț), Lucia Olteanu (psihopedagog), Gilda Vrînceanu (specialitatea Contabilitate), Janina Nedelcu (specialitatea Limba și litera­tura română), precum și elevii Larisa-Georgeta Vlad (clasa a XII-a A) și Vlăduț Avram (clasa a-XI-a A), ambii având specializarea de Tehnician în activități economice.

La eveniment au mai fost prezenți parteneri din Italia, Turcia, Lituania, Estonia și Germania.

În cele trei zile pline de activitate s-au prezentat numeroase exemple de bună prac­tică în materie de „green jobs”. De pildă, locurile vizi­tate în acest scop au fost  Akçalören Village (cuptoare vechi tradaționale pentru diverse tipuri de turte și lipii cu spanac, specifice zonei), fermă de pui, de vaci (puternic teh­nologizată), restaurante, centru spa (pe baza unor izvoare termale de 90 de grade).

„Am fost primiți cu deose­bită considerație de către oficia­lități. Am luat contact cu autoritățile încă din prima zi, la o expoziție handmade de păpuși tradiționale realizate după o tehnică specială utilizând un lipici din fiertură de plante. Aceasta a avut loc la sediul ONG-ului susținut de Guvernatorul orașului, un adevărat centru de promovare a tineri­lor înzestrați cu abilități fizice sau artistice (au fost investite sume importante pentru cre­area unor săli de sport diferite, copiii obținând numeroase premii și cupe). Foarte frumoase au fost și zilele următoare, în care au fost programate confe­rințe de presă cu primarul Balikesirului și cu Guvernatorul acestuia, ținând cont de faptul că în Turcia există un alt sistem de administrare, prin împărțirea responsabi­lități­lor”, se arată într-un comunicat al Colegiului Economic.

În cadrul evenimentului din Turcia s-a discutat despre vii­toare întâlnire, pe care membri proiectului o vor avea în luna mai în Estonia și des­pre responsabilitățile aferente fiecărei țari înainte de fina­lizarea proiectului.