Gloria a întâlnit, sâmbătă, echipa buzoiană de Liga a IV-a FC Puiești. Partida disputată pe stadionul de atletism s-a terminat cu scorul de 5-2 (2-1), iar antrenorul Gloriei s-a declarat mulțumit de rezultat.
,,A fost un antrenament util cu una dintre echipele bune ale județului, însă, din păcate, este doar al doilea joc pe care l-am disputat pe iarbă. Sperăm ca în continuare să fie tot așa cald pentru a ne putea antrena tot pe acest teren (n.r., de la stadionul de atletism), să nu mai facem pe sintetic, deoarece s-a observat o stare de oboseală la jucători. Referitor la lot, noi sperăm să-i ținem pe toți care sunt în momentul de față, fiindcă vedeți ce se întâmplă în fotbalul românesc. Este urgie, am înțeles că și Slobozia are probleme și m-au sunat vreo șase jucători de acolo, că vor să vină la noi, însă nu suntem în stare să-i plătim pe ai noștri”, a declarat tehnicianul grupării din Crâng, Viorel Ion, pentru liga2.ro.