Un apel care anunţa amplasarea unor dispozitive explozive la Aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluj și la cel din Târgu Mureș a fost primit vineri seară de operatorii Serviciului Național pentru Apeluri de Urgență 112 de la Buzău, însă, în urma verificărilor s-a constatat că a fost vorba despre o alarmă falsă, traficul aerian nefiind perturbat.
„Urmare a unui telefon anonim primit la 112 Buzău, referitor la posibila amplasare a unor dispozitive explozive la Aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluj şi la Aeroportul Târgu Mureș, a fost convocat Comitetul pentru Situaţii de Criză al aeroportului. În regim operativ s-au mobilizat instituţiile cu atribuţii în asemenea situaţii, conform procedurilor legale. Au intervenit structurile specializate ale SRI, beneficiind de suportul IPJ, precum şi al celorlalte instituţii abilitate. Activitatea aeroportului nu a fost perturbată în urma acestui eveniment. Urmare a verificărilor efectuate de către specialiştii SRI Cluj s-a dovedit că alarma a fost falsă”, se arată în comunicat, citat de „Mediafax”.
Directorul Aeroportului Internaţional Avram Iancu din Cluj, David Ciceo, a declarat, vineri, pentru „Mediafax”, că apelul a fost primit în jurul orei 18,20. ”Traficul aerian de pe aeroportul clujean nu a fost afectat”, a mai spus Ciceo.