Pompier după gratii, acuzat de omor după crima de la Pogoanele

După mai bine de jumătate de an de anchetă, procurorii militari au reușit să stabilească cine a provocat moartea unui bărbat de 39 de ani, din orașul Pogoanele, care, în luna iulie a anului trecut,

își dădea duhul pe un trotuar din fața Centrului de Permanență din oraș, după ce fusese bătut cu bestia­litate pentru că furase un tractor dintr-o curte ca să se plimbe cu el pe câmp.

Este vorba despre plutonierul major Constantin Bran din cadrul I.S.U. „Dealul Spirii” București, care a fost reținut și prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, după ce procurori ai Secției parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus, prin ordonanța din 15 ianuarie 2015, punerea în mișcare a acțiunii penale față de acesta.

„La data de 13 iulie 2014, inculpatul Bran Constantin, aflându-se în localitatea de domiciliu din județul Buzău, i-a aplicat victimei M.A. mai multe lovituri cu o bucată din lemn de salcâm, lovituri în urma cărora aceasta a decedat. Cauza altercației dintre cei doi a constat în aceea că, în aceeași zi, victima a sustras un tractor aparținând familiei inculpatului”, se precizează în referatul la propunerea de arestare preventivă.

Inițial, s-a vehiculat că bărbatul a fost bătut de mai mulți localnici din Căldărăști. Rudele spun că Adrian Manea avea o obsesie: obișnuia să ia tractoare din curțile localnicilor și se plimba cu ele pe câmp sau prin sat. Pentru asta a făcut și închisoare, însă rudele spun că, mai degrabă, ar fi trebuit internat într-un spital de specia­litate. Adrian Manea se trăgea dintr-o familie de ciobani  și fusese eliberat din pușcărie cu puțin timp înainte să se întâmple nenorocirea. Cum detenția nu l-a vindecat de obsesie, după ce a băut la un bar din sat, a luat un tractor din Căldărăști, cu intenția să se plimbe cu el prin localitate, dar a fost surprins de proprietar și de rudele acestuia, care i-au fi aplicat o corecție zdravănă, apoi l-au abandonat într-o pădure de pe raza comunei Rușețu, la aproximativ 7 kilometri de orașul Pogoanele, nu înainte să sune la 112.

Ajunși la fața locului, polițiștii l-au găsit pe bărbat legat și au hotărât să îl ducă la secția de poliție din Pogoanele, pentru a fi audiat. Pe drum, acestuia i s-a făcut rău și, după ce a coborât din mașina Poliției, a murit pe un trotuar din fața Centrului de Permanență din orașul Pogoanele. Personalul medical de gardă în acel moment a încercat în zadar să îl resusciteze. Pentru că bărbatul a murit imediat după ce a coborât din mașina Poliției, rudele au aruncat, inițial, vina pe oamenii legii, bănuind că l-au încătușat și apoi l-au bătut. De cealaltă parte, polițiștii spun că bărbatul s-ar fi plâns că îi este rău abia în timp ce se afla în mașina de poliție care îl ducea spre Pogoanele și că abia atunci a fost anunțată salvarea.

Cazul a intrat în atenția procurorilor care au deschis dosar penal pentru omor, luând în calcul mai multe variante de lucru pentru a stabili cine l-a bătut pe bărbat și care a fost cauza exactă a morții acestuia. „S-a întocmit dosar penal pentru omor și așteptăm să vedem rezultatele necropsiei pentru a stabili cauza morții pentru că după leziunile de pe corpul victimei există suspiciunea că a fost agresat”, declara, atunci, adjunctul prim-procu­rorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, Gabriela Vâjâiac.

Între timp, cel care l-a bătut până la moarte pe bărbatul de 39 de ani din Pogoanele s-a predat oamenilor legii. Rudele spun însă că acesta nu a acționat singur, ci ajutat de alți patru indivizi. Cei cinci l-au bătut până la sânge pe bărbatul din Pogoanele. În plus, l-au târât pe câmp legat de tractorul pe care îl furase, până i-au rupt maxilarul și un picior. Schingiuit în ultimul hal, omul și-a dat ultima suflare la scurt timp. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost lăsat pe marginea șoselei mai bine de trei ore, până a ajuns de la Buzău echipa de criminaliști. Ulterior, dosarul a fost preluat de Parchetul Militar.

Vineri, plutonierul ma­jor Constantin Bran a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecă­torului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București.