Dacă premierul poate renunța la doctorat, elevii de ce nu ar solicita reevaluare? / Contestarea notelor, imposibilă la Școala din Bisoca

Vremea în care decizia profesorului era literă de lege va rămâne o amintire. Potrivit Regulamentului de organizare a unităților din preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial,

elevul sau părintele are, mai nou, dreptul de a contesta rezultatele evaluărilor de la clasă, solicitând învățătorului sau profesorului să le justifice în termen de cinci zile de la comunicare.

În situația în care argumentele prezentate de cadrul didactic nu sunt considerate satisfăcătoare, elevul sau părintele, tutorele sau susținătorul legal poate solicita, în scris, directorului unității de învățământ, ­reeva­lu­area lucrării scrise. Nu se poate solicita, în schimb, reevaluarea probelor orale sau practice.

              Pentru soluționarea cererii de reevaluare, directorul va desemna două cadre didactice de specialitate, din respectiva unitate de învățământ, care nu predau la clasa contestatarului, și care vor reevalua lucrarea scrisă. Media notelor acordate separat de cele două cadre didactice este nota rezultată în urma reevaluării. În cazul învățământului primar, calificativul este stabilit, prin consens, de către cele două cadre didactice. În cazul în care diferența dintre nota inițială, acordată de cadrul didactic de la clasă, și nota acordată în urma reevaluării este mai mică de un punct, contestația este respinsă și nota acordată inițial rămâne neschimbată. În cazul în care diferența dintre nota inițială și nota acordată în urma reevaluării este de cel puțin de un punct, contestația este acceptată. Calificativul sau notele obținute în urma contestației rămân definitive.

Ce cred profesorii buzoieni

         „Această decizie este privită de unii cu ochi buni, iar de alții este criticată. Din punctul meu de vedere, este un lucru care vine să-i lămurească pe cei care au dubii că evaluarea nu ar fi corectă. Eu cred că nu vor fi multe contestații. Avem nevoie de transparență, poate sunt și profesori care greșesc. Unde se impune, directorul va găsi o soluție. Problema este alta. Cei ce au conceput acest punct din regulament au făcut-o dintr-un birou, din București, raportându-se la școlile din București și au uitat că există și învățământ în mediul rural. Ce facem, domnilor, dacă avem o contestație la școala din Bisoca? Adică la o școală unde ai doar un singur cadru didactic la o disciplină. În cazul acesta, de unde iei alți doi profesori de aceeași specializare pentru a reevalua lucrarea a cărei notă elevul o contestă? Teoretic se pot găsi soluții, dar atât timp cât regulamentul nu prevede nimic în astfel de caz, nu poți face nimic”, a declarat Ion Dobre, liderul Sindicatului Învățământului Preuni­versitar (SÎP) Buzău.

Ce cred elevii buzoieni

De cealaltă parte, nici elevii nu consideră că regula contestațiilor este atât de utilă, atât timp cât, în unele cazuri, evaluarea se face strict în baza unor bareme, iar părintele poate fi subiectiv. 

          „Din punctul meu de vedere, adoptarea acestei măsuri prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje. Prevederea ar putea fi soluția pentru a facilita obiectivismul notării în cadrul materiilor umaniste, precum și pentru a elabora subiecte pertinente și bareme riguroase. Însă, în cazul știintelor exacte și gramaticii limbii române, nu cred că este necesară reevaluarea lucrărilor scrise, deoarece profesorul

respectă un barem prestabilit. În plus, această modificare a regulamentului ar genera o serie de contestații inutile, pentru că atât elevul, cât și părintele apreciază în mod subiectiv conținutul lucrării. De asemenea, un profesor competent cunoaște nivelul clasei, conținutul cunoștiin­țelor transmise și modul de lucru al elevilor. Ce se întamplă în cazul în care un elev nemulțumit solicită un nou <recurs> al contestației? În concluzie, ar trebui să existe în cadrul regulamentului de ordine interioară al școlilor o prevedere prin care, dacă se constată frecvente reclamații ale părinților cu privire la un cadru didactic, să se analizeze situația respectivă și să se ia măsurile corespunzătoare”, a declarat Ioana Crăciun, elevă în clasa X-a, la Colegiul „B. P. Hasdeu”, unul dintre elevii care au fost admiși cu media 10.