„Verde“ de la Buzau pentru motiunile pedeliste

Membrii Consiliului de Coordonare Judetean al Partidului Democrat Liberal au respectat, întocmai, punctul de vedere al liderului Cezar Preda si au votat toate cele trei motiuni care vor intra, la Conventia Nationala a P.D.L. de la sfârsitul acestei saptamâni, în competitia pentru sefia acestei formatiuni politice. Presedintele organizatiei judetene democrat-liberale – el însusi coautor al motiunii cu care secretarul general Vasile Blaga candideaza la sefia P.D.L. -, declara, înca de la lansarea oficiala a celor trei motiuni, ca este adeptul accesului tuturor acestora la Conventie, pentru a la oferi candidatilor posibilitatea unei cât mai largi dezbateri a ideilor lor.

 

În lipsa liderului organizatiei judetene, deputatul Cezar Preda, s-au întrunit 87 de membri din 111 ai Consiliului de Coordonare Judetean, motiunile Blaga, Boc si Paleologu întrunind fiecare peste jumatate din optiunile acestora, în cadrul unui vot cu caracter pur consultativ.

Pe de alta parte, presedintele Comisiei de organizare a Conferintei Nationale P.D.L., Sulfina Barbu, a declarat, vineri, ca s-au înregistrat 105 candidaturi pentru cele 44 de functii de conducere în partid. Ea a mai precizat, într-o conferinta de presa, ca pentru cele patru functii de prim-vicepresedinte s-au înscris sapte candidati: Roberta Anastase, Sorin Frunzaverde, Cristian Boureanu, Gheorghe Flutur, Constantin Ostaficiuc, Theodor Paleologu si Teodor Baconschi. Functia de secretar general este vizata de trei candidati: Sulfina Barbu, Cezar Preda si Ioan Oltean. Sursa citata a mai afirmat ca pentru cele 15 functii de vicepresedinte P.D.L. s-au depus 39 de candidaturi, iar pentru sase functii de secretar executiv tot 39 de candidaturi. Ea a mentionat ca sunt si trei functii de secretari generali adjuncti, pe regiuni istorice, astfel ca pe zona Moldova sunt patru candidati, pe zona de Sud cinci candidati, iar pe cea de Vest trei candidati.

 

Calin BOSTAN