Am vorbit deja despre agricultura si, legat de acest domeniu, ma voi referi la sectorul agroalimentar, care creeaza cererea interna si poate lansa cererea externa a produselor românesti. De exemplu, în loc sa exporti porumb, faci export cu malai biologic sau cu produse traditionale românesti. Însa, daca aceste produse nu sunt cunoscute, nu au nicio sansa sa aiba succes.
Un instrument foarte important de promovare a acestor produse, mai mult decât marketingul sau târgurile, îl reprezinta restaurantele, iar altul este promovarea “din vorba în vorba”. Daca nici strainii care sunt în România nu stiu nimic de bucataria traditionala româneasca, poate ca vina nu este a lor.
Te duci sa manânci în restaurante mai ales din zona noastra, Muntenia, unde foarte des gasesti meniuri asemanatoare, ce au la baza friptura si cartofi prajiti, plus alte feluri care s-au adaugat pe parcurs.
Inclusiv în restaurantele “cu specific românesc”, sa fim cinstiti, nu se manânca niciodata la realul potential, cum poti mânca la cineva acasa, mai ales în mediul rural. În afara de gust si puritatea materiei prime, care dau un avantaj bucatariei casnice, problema este ca la restaurante foarte rar gasesti adevarata traditie româneasca de gatit; traditie care este bogata si interesanta si are radacini în bucataria balcanica, unde unele produse sunt asemanatoare în tarile limitrofe.
În strainatate, mai ales la restaurantele cu specific pescaresc sau vânatoresc, daca ceri un meniu pe care nu l-au gatit în ziua respectiva, de exemplu merluciu, vine chelnerul si-ti spune ”ne pare rau, nu avem merluciu, pentru ca nu s-a pescuit, dar va recomandam…ton”. Bucatarul are putere de decizie, patronul nu îi impune gramajul… portiile au 100 de grame, stas…, nu au un contabil în bucatarie. Ce conteaza este ca, daca omul este satisfacut, daca i s-a oferit o experienta unica, clientul sigur se întoarce si recomanda restaurantul si altora. Cu atât mai mult daca legumele sunt taiate ordonat, iar chelnerul este serviabil si toarna în pahare.
În aceasta zona exista o cultura destul de înalta în ce priveste bauturile, în special vinurile si distilatele, lumea se pricepe si se implica. Exista si o traditie de redescoperit la mâncare, însa la restaurante ar trebui o atitudine mai „curajoasa”, de a propune mâncaruri de sezon, mai multe legume, retete din trecut, specialitati.
Odata eram în Bulgaria cu niste oameni de afaceri din Sofia si, vorbind de mâncare, a venit vorba ca Feta este o brânza din Bulgaria, care a fost „furata” si comercializata în lume de greci si, cu toate ca cele doua tari sunt în bune relatii, au un litigiu la UE pe teama acestor brânzeturi.
Sunt în România din 1998 si foarte des vorbesc de mâncarea traditionala, este un domeniu care ma intereseaza, însa am aflat întâmplator saptamâna trecuta de mâncarea de bame, vorbind cu niste prieteni la masa. Bama este o leguma total neconoscuta pentru mine. Astept momentul când românii vor actiona în apararea si promovarea mâncarurilor lor traditionale, dar înainte ca acest moment sa apara, este bine sa înceapa sa le propuna cu mai multa convingere.