Lacrimi de râs în prima seara de VedeTeatru
Doamne în tinute elegante la bratul partenerilor îmbracati în costume la patru ace, adolescenti mai mult sau mai putin extravaganti asteapta cu totii în numar mare pe covorul întins în fata Teatrului „G. Ciprian”. Într-o Românie în care cozile sunt asociate cu promotiile la mall sau cu grevele asa-zis spontane, aglomeratia de sâmbata seara, din fata institutiei de cultura, pare un gest de revenire la normalitate.
Este vorba despre startul Festivalului VedeTeatru, cel mai important eveniment al anului, care transforma de fiecare data micul oras care leaga Moldova de Capitala într-o adevarata oaza de cultura.
Odata cu intrarea în sala, spectatorii încep sa vorbeasca despre editiile anterioare, cum s-au întretinut cu mari actori, despre bârfele din spatele scenei, iar interlocutorii care se afla pentru prima data la festival devin rapid atinsi de „virusul” VedeTeatru. Sala se umple rapid, iar pe scena urca directorul Teatrului „G. Ciprian”, Marinela Tepus, însotita de cele doua prezentatoare. Se face extragerea juriului publicului pe baza abonamentelor.
„Toate spectacolele editiei acestea sunt comedii, pentru ca am vrut sa uitam de cenusiul vietii. Ne-am propus sa râdem, sa ne distram si sa speram ca va rasari si soarele într-o zi”, a declarat Marinela Tepus.
Povestea lui „Grasu’ Contrabasu’”
Si anul acesta, festivalul de la Buzau a fost deschis cu o productie a Teatrului ODEON. „Natura moarta cu nepot obez”, în regia lui Eugen Fat, dupa textul omonim al lui Ion Sapdaru, a stârnit lacrimi de râs printre spectatorii care au avut prilejul de a-i vedea pe Dorina Lazar, Rodica Mandache, Pavel Bartos, Oana Stefanescu si Nicoleta Lefter.
Povestea lui „Grasu’ Contrabasu’”, victima a prejudecatilor societatii si a dragostei exagerate a celor trei matusi ce i-au tinut loc de mama, este o piesa fara prea mare profunzime. Desi comedia este doar o „momeala” pentru ca spectatorul sa guste o poveste amara, în urma reprezentatiei îti ramân în minte doar costumul gigant purtat de Bartos, asemanator cu cel al lui Eddie Murphy în „Profesorul Trasnit” si prestatiile de-o naturalete deosebita ale Dorinei Lazar si Rodicai Mandache.
Un alt plus al spectacolului de la ODEON este dat de modul în care regizorul alege sa reprezinte din punct de vedere scenografic legatura dintre cele doua lumi, a viilor si a mortilor, si finalul care are ceva din parfumul filmelor de Hollywood.
Pavel Bartos: „Costumul asta de 17 kg m-a ajutat sa slabesc, dar mi-a dat si dureri de spate”
Reporter: Care este povestea costumului?
Pavel Bartos: Acest costum a venit de la Timisoara; scheletul lui. Eu am jucat un astfel de personaj, dar era pe commedia dell’arte, unde totul era doar stilizat. Nu era atât de real. Am zis ca acel costum are un schelet bun, se poate lucra bine pe el. Am adus niste costume din Italia, dar pareau false. Asta mi-a placut, aveam si un trecut cu el…
Rep.: Câte kilograme are?
P. B.: 17 kilograme. M-a ajutat sa slabesc. Nu ai vrea sa stii ce se întâmpla înauntrul lui. Si acum, daca te duci sa pui mâna pe costum, este ud pe dinauntru. Sa stai o ora jumate cu el pe tine, te costa.
Rep.: Ti-a trebuit antrenament înainte sa îl porti?
P. B.: Normal. Gândeste-te ca e un costum care vine pe tot corpul si atunci trebuie sa te obisnuiesti. E ca un dinte pe care ti-l pui si dureaza pâna te obisnuiesti cu el. Mi-a si cauzat si niste dureri de spate. Totusi, 17 kilograme în plus e ceva dupa doua luni de repetitii.
„Fara teatru, doar cu telenovelele, m-as plafona mult mai repede”
Rep.: Un astfel de costum te ajuta sa intri în pielea personajului si la figurat?
P. B.: Normal. Cu cât e mai aproape de adevar, cu atât mai bine. Eu am dorit sa am costumul de la prima repetitie la scena. Pentru ca una e sa te ridici, sa vorbesti cu un asemenea costum pe tine, sa iei pe cineva în brate… Te ajuta. Îti da alta stare fata de cea de acum, de om normal.
Rep.: Mircea Diaconu compara telenovela cu un fast-food. Faci parte dintre actorii care au jucat în multe telenovele…
P. B.: Am înteles. Eu sunt un actor care nu îmi refuz experiente. Sunt tânar, plus ca tânjesc dupa o decenta a traiului pe care doar teatru nu ti-o poate asigura, mai ales când ai responsabilitati, familie. Pe de alta parte, eu nu simt ca fac niciun rabat, pentru ca rolul în limitele unui produs încerc sa-l fac foarte bine. Ca produsul e limitat, e cu totul alta treaba.
Rep.: Ai simtit vreodata ca te trage înapoi rolul din telenovela?
P. B.: Nu. Normal ca pe parcursul a 200 de episoade tu nu poti sa aduci ceva nou în personajul tau. De aceea eu ma tin cu dintii de teatru. Pentru mine este un echilibru între teatru si televiziune. Sincer, evolutia mea artistica este data de teatru. Fara teatru, m-as plafona mult mai repede.