Agricultura ecologică reprezintă un sector relativ nou, dar de mare perspectivă pentru România. Ţara noastră beneficiază de condiţii corespunzătoare pentru a dezvolta agricultura ecologică, precum solul fertil şi productiv, dar şi nivelul redus de poluare a spaţiului natural prin comparaţie cu ţările dezvoltate economic, care se confruntă cu un grad ridicat de industrializare şi de urbanizare şi cu folosirea tehnologiilor agricole superintensive, bazate în mare măsură pe îngrăşăminte chimice şi pesticide de sinteză.
În ultimii opt ani, suprafeţele cultivate în sistem ecologic în România au crescut de peste 10 ori, de la 17.438 ha în anul 2000, la aproape 200.000 de ha în anul 2008. Culturile agricole ecologice sunt reprezentate în ţara noastră în cea mai mare parte de culturi furajere şi păşuni, cereale, plante oleaginoase şi proteice, la care se adaugă materialul vegetal, fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale şi aromatice, recoltate din flora spontană.
Dintre culturile agricole ecologice, grupa plantelor tehnice cuprinde culturi agricole furnizoare de materii prime destinate industrializării în vederea producerii de alimente (uleiuri, proteine, zahăr, amidon) şi alte produse nealimentare. Pentru agricultura şi economia României, printre cele mai importante plante tehnice se află floarea-soarelui, soia, rapiţa, cartoful şi sfecla pentru zahăr.
Trebuie precizat că agricultura ecologică nu este un tip de agricultură “simplistă”, o revenire la “agricultura tradiţională” practicată în timpurile vechi şi nu este nici similară cu o “agricultură a sărăciei”. Din contră, ea se bazează pe respectarea unor reguli şi principii de producţie stricte şi riguroase, în conformitate cu ghidurile şi standardele naţionale şi internaţionale.
Ca urmare, practicarea corectă a agriculturii ecologice şi valorificarea produselor acesteia pe o piaţă specializată trebuie să fie fundamentate pe cunoaşterea şi respectarea foarte strictă a principiilor şi practicilor specifice acestui sistem de agricultură.
După aderarea la Uniunea Europeană şi aflată în plin proces de integrare, România trebuie să aplice în sectoarele agricol, alimentar şi de protecţie a mediului măsuri similare cu cele adoptate la nivel European.
De aceea, este absolut necesară pregătirea tuturor agenţilor economici producători de alimente, cu responsabilitate şi corelat cu specificul activităţilor şi realităţilor interne ale României.
Aceasta se realizează într-un cadru legislativ adecvat, aliniat celui European, referitor la domeniul siguranţei alimentare, a produselor agricole ecologice şi a protecţiei mediului.