La finele săptămânii trecute, trei persoane au ajuns la spital, rănite în urma unor accidente de circulaţie produse din cauza unor câini fără stăpân care au pătruns pe carosabil, obligându-i pe şoferi să facă manevre bruşte pentru a-i evita.
Primul accident s-a produs la Măteşti, în momentul în care un câine a apărut brusc în faţa maşinii conduse de o femeie de 30 de ani care se îndrepta spre serviciu. Femeia a tras brusc de volan stînga şi a pătruns pe contrasens, iar încercarea de a reveni pe sensul său de mers a eşuat, maşina intrînd în derapaj şi oprindu-se în gratiile unui magazin aflat pe partea stângă a drumului.
Prima grijă a şoferiţei a fost să nu întârzie la serviciu, aşa că a lăsat maşina înfiptă în gratiile magazinului şi a plecat cu alt vehicul către locul de muncă. Ulterior, a început să resimtă dureri mari, motiv pentru care a fost dusă la Spitalul Judeţean, cei care au sesizat Poliţia despre producerea accidentului fiind medicii de gardă.
În aceeaşi zi, câteva ore mai târziu, un alt accident a avut loc la Cândeşti, tot din cauza unui câine pătruns pe şosea. Acesta a tăiat calea unui autoturism condus de un bărbat din Berca, determinându-l pe acesta să pună frână şi să vireze mult stânga. Din spate se apropia o autoutilitară al cărei şofer a fost nevoit să facă aceeaşi manevră pentru a evita vehiculul din faţă. şi acesta a frânat şi a virat stânga, dar a pierdut controlul volanului, iar autoutilitara s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului.
Atât şoferul autoutilitarei, cât şi un pasager aflat în aceeaşi maşină au fost răniţi, ajungând la spital unde au primit îngrijiri medicale, fără a fi nevoie să rămână internaţi.