După premiile pentru cei mai buni actori, la Buzău a urmat acordarea distincţiilor pentru cele mai bune volume de versuri lansate de autori buzoieni. Devenită deja tradiţie, „Primăvara poeţilor” a reunit la sfârşitul săptămânii trecute la Biblioteca Judeţeană elita autorilor locali de literatură.
Cea de a V-a ediţie a manifestării a fost marcată de evocarea celor trei scriitori care au încetat din viaţă: George Vioreanu, Grigore Radu Stănescu şi Gheorghe Ene, în amintirea cărora cei prezenţi au ţinut un moment de reculegere. Publicistul Viorel Frîncu a prezentat cele 30 de volume de poezie ale autorilor buzoieni, editate anul trecut şi înscrise în concursul organizat cu acest prilej, cu menţiunea că va fi premiată cea mai bună carte de la fiecare secţiune – autori, membri ai Uniunii Scriitorilor din România (U.S.R.), autori, nemembri U.S.R., şi autori debutanţi.
Nicolae Pogonaru, câştigător la categoria “Profesionişti”
Momentele de poezie susţinute de autorii prezenţi s-au îmbinat de minune cu recitalul muzical susţinut de Nicu Zota, cunoscut pentru colaborările sale cu mari nume ale folk-ului, precum Vasile Şeicaru şi Ducu Bertzi.
Juriul, prezidat de scriitoarea Passionaria Stoicescu, a desemnat următoarele volume de poezie laureate: autori, membri U.S.R. – „Amintiri din prezent”, de Nicolae Pogonaru; autori, nemembri U.S.R. – „Atlantida cuvintelor”, de Cornelia Ionescu-Ciurumelea; autori debutanţi – „Tablouri fără semnătură”, de Teo Cabel.
Festivalul s-a încheiat cu un moment dedicat aniversării a 65 de ani a scriitoarei Passionaria Stoicescu, omagiată de cei prezenţi în aula Bibliotecii Judeţene.