Rata şomajului în judeţul Buzău a fost de 8,66 la sută în luna aprilie, potrivit datelor furnizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Cifra depăşeşte cu mai bine de trei puncte procentuale media naţională, care a fost de 5,41 la sută, faţă de 5,92 la sută în martie. Rata şomajului înregistrat la sfârşitul lunii aprilie a fost mai mică cu 0,51 puncte procentuale decât cea din luna martie şi mai mică cu 2,66 puncte procentuale decât cea din luna aprilie a anului trecut.
Rata şomajului în judeţul Buzău a fost de 8,66 la sută în luna aprilie, potrivit datelor furnizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Cifra depăşeşte cu mai bine de trei puncte procentuale media naţională, care a fost de 5,41 la sută, faţă de 5,92 la sută în martie. Rata şomajului înregistrat la sfârşitul lunii aprilie a fost mai mică cu 0,51 puncte procentuale decât cea din luna martie şi mai mică cu 2,66 puncte procentuale decât cea din luna aprilie a anului trecut. Numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele agenţiilor judeţene a fost de 493.438 de persoane, cu 46.228 mai puţine faţă de luna anterioară. ANOFM informează că scăderi ale ratei şomajului s-au înregistrat în toate judeţele şi în municipiul Bucureşti, cele mai importante fiind în judeţele Covasna, Hunedoara, Galaţi, Harghita, Sălaj şi Vaslui. Cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului au fost în judeţele Vaslui (10,15 la sută), Dolj (9,36 la sută), Teleorman (9,19 la sută), Mehedinţi (9,17 la sută) şi Buzău. Din totalul şomerilor înregistraţi la nivel naţional, 200.633 au fost şomeri indemnizaţi şi 292.805 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 31.088 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 15.140 persoane faţă de luna precedentă.
Rata şomajului din aprilie a ajuns la nivelul lunii ianuarie 2007. Aceasta a continuat scăderea, începută încă din luna mai a anului trecut, când a fost înregistrat cel mai mare număr de persoane fără loc de muncă, respectiv 765.285, iar rata şomajului a fost de 8,39 la sută.