* La data de 2 aprilie 1989 erau înregistraţi 5.614 de salariaţi, iar în prezent mai sunt doar în jur de 600
Cu doar două firme de peste 50 de angajaţi deschise în ultimii trei ani, oraşul Pogoanele nu a reuşit să recupereze prea mult din numărul de locuri de muncă desfiinţate după revoluţie.
Diferenţa dintre cele două momente este de cca. 5.000 de locuri de muncă, cu semnul minus pentru prezent, atât locuitorii oraşului, cât şi reprezentanţii administraţiei publice constatând că marile întreprinderi de altădată şi-au închis porţile fără a lasa în loc decât câteva posturi de paznici.
* La data de 2 aprilie 1989 erau înregistraţi 5.614 de salariaţi, iar în prezent mai sunt doar în jur de 600
Cu doar două firme de peste 50 de angajaţi deschise în ultimii trei ani, oraşul Pogoanele nu a reuşit să recupereze prea mult din numărul de locuri de muncă desfiinţate după revoluţie.
Diferenţa dintre cele două momente este de cca. 5.000 de locuri de muncă, cu semnul minus pentru prezent, atât locuitorii oraşului, cât şi reprezentanţii administraţiei publice constatând că marile întreprinderi de altădată şi-au închis porţile fără a lasa în loc decât câteva posturi de paznici. Cel mai bun cunoscător al datelor statistice despre evoluţia acestei localităţi este secretarul unităţii administraţiei publice locale, Ichim Cristea, care îşi aminteşte cu lux de amănunte care era situaţia economică a locului la momentul declarării ca oraş. “La 2.04.1989, când Pogoanele a fost declarat oraş, aveam înregistraţi 5.614 salariaţi. Metalurgica avea 2.568 de angajaţi, iar SMA (Staţiunea de Mecanizări Agricole) şi IAS (Întreprinderea Agricolă de Stat) aveau alte 1.000 de locuri de muncă. Mai funcţionau Secţia de covoare şi lavete, care aveau peste 350 de angajaţi, o Secţie de betoane a Drumurilor Judeţene, cu 52 de angajaţi. Baza Siloz Pogoanele mai avea 140 de oameni şi tot înainte de revoluţie se deschisese Fabrica de brânză, tot unitate de stat, cu 32 de angajaţi, la care se adăugau toţi funcţionarii instituţiilor, cadrele didactice şi alte categorii de angajaţi. Nu existau oameni care să stea fără muncă pe stradă în oraş, iar cei găsiţi erau trimişi la fabrica de lavete. La momentul 2011, dacă ne referim la angajaţii din producţie, îi numărăm mai pe degete. Nu depăşim 600 de salariaţi, în care sunt şi funcţionari, şi angajaţi din mediul privat”, ne-a declarat secretarul oraşului, Ichim Cristea, cel mai mare necaz al său fiind desfiinţarea Secţiei de aparate cale, din cadrul Metalurgicii, unitatea fiind singura cu acest profil din sud-estul Europei.
Despre prezent, datele ne sunt furnizate de administratorul public al oraşului, Stancu Sandu, care susţine că cele mai viabile afaceri particulare au fost deschise în ultimii doi ani. “La momentul actual funcţionează la noi două firme viabile pe piaţă. Advenced Confort Sistem produce componente pentru mărci de prestigiu din industria automobilistică şi accesorii auto, fiind primii care au concretizat o afacere la noi cu o investiţie de cca. opt milioane de euro şi are cca. 50 de angajaţi. O altă firmă este Happy Shoes, unde muncesc alţi 50 de oameni”.
La rândul său, primarul Florin Dumitraşcu încearcă să îşi păstreze optimismul în ceea ce priveşte renaşterea vieţii economice a oraşului. “În prezent, există tratative cu reprezentanţii unor investitori italieni, care vor să cumpere o parte din fosta Metalurgica şi vor să facă o fabrică pentru ulei de rapiţă, unde s-ar putea crea noi locuri de muncă. Pentru noi, 50 de locuri de muncă în plus ar fi un lucru foarte bun şi de aceea vom încerca să-i sprijinim cu tot ce ne stă în putinţă pe cei care vor să vină să investească în oraşul nostru“, ne-a declarat primarul din Pogoanele, Florin Dumitraşcu.