* Jandarmii montani se aşteaptă ca numărul cazurilor de acest gen să crească în perioada următoare
Un cuplu de turişti pasionaţi de munte a avut parte de o aventură pe care nu şi-ar fi dorit-o, după ce s-au abătut de la traseul marcat, în încercarea de a ajunge la Vârful Penteleu. S-a întâmplat la sfârşitul săptămânii trecute, iar pentru salvarea lor a fost nevoie de mobilizarea jandarmilor montani de la Nehoiu, care nu au avut parte de o misiune facilă, având în vedere dificultatea traseului şi faptul că alarma a fost dată la orele serii, iar căutarile s-au desfăşurat pe întuneric.

Cei doi turişti avuseseră în plan să străbată traseul până la Vârful Penteleu plecând din Varlaam, traseu cu un oarecare grad de dificultate, nerecomandat celor neexperimentaţi. Iubitori declaraţi ai muntelui, cei doi nu se pricepeau însă foarte bine să urmărească marcajele de pe un traseu montan, plecând la drum şi fără a fi echipaţi corespunzător. O vreme nu au întâmpinat probleme, dar de la un moment dat traseul urmat de ei a început să se intersecteze cu altele, nemarcate corespunzător, aşa că turiştii s-au abătut de la drumul corect, dându-şi seama într-un final că s-au rătăcit.
Din fericire, aveau semnal la telefonul mobil, aşa că au solicitat ajutor prin 112, apelul fiind făcut la ora 19.20. Jandarmii montani de la Nehoiu au fost puşi în alertă, constituindu-se două echipe de căutare pentru a se deplasa în zona în care fusese semnalată dispariţia. Prima problemă majoră a apărut în momentul în care s-a încercat să se ia din nou legătura cu turiştii rătăciţi, şeful dispozitivului de jandarmi constatând că acest lucru nu era posibil din cauza faptului că cei doi ajunseseră într-o zonă în care nu aveau semnal.
A fost stabilită o zonă în care era posibil ca oamenii să se afle şi s-a pornit la căutarea lor ulterior, pentru salvatori ivindu-se şi alte probleme. În primul rând, începuse să se întunece, în condiţii de vizibilitate din ce în ce mai redusă, jandarmii având de parcurs porţiuni care nu făceau parte din niciun traseu turistic, năpădite de vegetaţie deasă. În plus, nu existau nici repere concrete despre locul în care turiştii s-ar fi putut afla, datele furnizate de aceştia la 112 fiind foarte vagi. Căutările s-au întins astfel pe durata a mai bine de trei ore, finalizându-se după ora 22.00, când cei doi turişti rătăciţi au fost găsiţi în cele din urmă. Aceştia erau teferi, nu prezentau semne de epuizare, erau doar puţin speriaţi, dar le-a venit imediat inima la loc la apariţia jandarmilor. În final, au fost aduşi cu bine la postul de jandarmi montani din Nehoiu, fără a avea nevoie de acordarea primului ajutor.
Având în vedere că se apropie perioada vacanţelor, jandarmii montani se aşteaptă să aibă parte de tot mai multe misiuni de acest gen, fapt pentru care le recomandă turiştilor să nu se aventureze pe trasee nemarcate şi să nu plece la drum neeechipaţi corespunzător.