În Germania şi Austria au ajuns şi doi bebeluşi cu malformaţii cardiace
La final de săptămână, mai exact pe 3 iunie, Liceul pentru Deficienţi de Vedere Buzău organizează în premieră o acţiune specială, intitulată Ziua Porţilor Deschise. La eveniment sunt invitaţi să participe toţi buzoienii interesaţi să afle amănunte despre specificul activităţii elevilor şi a profesorilor acestei unităţi de învăţământ cu un statut deosebit.

Timp de patru ore, începând de la 10.00, elevii care studiază la acest liceu le vor demonstra vizitatorilor că, în pofida deficienţelor de vedere cu care se confruntă, sunt capabili să realizeze cu măiestrie o diversitate de lucrări artistice pe care le vor etala în cadrul unei expoziţii.
Nu vor lipsi activităţile demonstrative, concursurile, dar şi momentele artistice în care elevii îşi vor dovedi talentul în a interpreta diverse roluri.
Liceul pentru Deficienţi de Vedere Buzău este unul dintre cele cinci asemenea unităţi de învăţământ care funcţionează cu acest specific la nivel naţional.
Aici studiază peste 120 de elevi cu deficienţe de vedere, doar aproximativ 20 fiind buzoieni, cei mai mulţi copii venind din alte 21 de judeţe din ţară.