* Pacienţii nu mai primesc de ieri reţete compensate şi bilete de trimitere
* Această situaţie s-ar putea prelungi dacă ultimele modificări ale documentului legislativ nu vor fi acceptate de doctori
De ieri, buzoienii nu mai beneficiază de reţete compensate, analize gratuite sau bilete de trimitere, după ce, pe 31 mai, a expirat valabilitatea actului adiţional al Contractului-cadru pe 2010 încheiat cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) şi în baza căruia medicilor de familie le erau decontate serviciile.
* Pacienţii nu mai primesc de ieri reţete compensate şi bilete de trimitere
* Această situaţie s-ar putea prelungi dacă ultimele modificări ale documentului legislativ nu vor fi acceptate de doctori
De ieri, buzoienii nu mai beneficiază de reţete compensate, analize gratuite sau bilete de trimitere, după ce, pe 31 mai, a expirat valabilitatea actului adiţional al Contractului-cadru pe 2010 încheiat cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) şi în baza căruia medicilor de familie le erau decontate serviciile.
Această situaţie ar putea să se menţină cel puţin trei zile, în condiţiile în care medicii de familie buzoieni, asemenea colegilor din întreaga ţară, încă nu aveau ieri nicio informaţie despre forma finală a Contractului-cadru pe 2011, în pofida asigurărilor date în acest sens cu o zi înainte de către preşedintele CNAS.
“Suntem liberi de contract acum şi deocamdată nu ştim cum ne vom desfăşura activitatea, nu avem nicio veste”, a declarat dr. Angela Mazdrag, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie Buzău. Aceasta a precizat că medicii de familie buzoieni nu vor elibera pacienţilor, începând cu 1 iunie, reţete compensate şi gratuite, bilete de trimitere sau orice act medical în relaţie cu Casa.
În schimb, vor fi prezenţi la cabinetele medicale şi vor acorda consultaţii.
Pierderile medicilor de familie, între 10 şi 30 la sută
“Sperăm totuşi ca situaţia să se limpezească în scurt timp şi să nu fim nevoiţi să nu eliberăm reţete mai mult timp. În caz contrar, vom stabili următorii paşi în funcţie de deciziile Federaţiei Patronatelor. La acest moment, pierderile medicilor de familie din Buzău sunt între 10 şi 15 la sută în urban, la cei cu liste mici, iar în mediul rural ajung şi la 30 la sută”, a subliniat dr. Angela Mazdrag, adăugând că, dacă ar elibera acte medicale în relaţie cu CJAS, riscă să rămână fără bani până la finalul lunii, în condiţiile în care nici plafonul la medicamente nu este ştiut.
Efectele deciziei medicilor de familie sunt evidenţiate şi în activitatea farmaciilor buzoiene , pacienţii care le-au trecut pragul fiind refuzaţi la eliberarea reţetelor compensate care nu erau prescrise până pe data de 31 mai.
“Nu putem elibera compensate şi gratuite în absenţa listei cu medici, contractul a expirat pe 31 mai. Suntem nevoiţi să refuzăm pacienţii care fie aşteaptă dacă se poate, fie îşi cumpără la preţul integral medicamentele de care au nevoie”, a declarat Maria Popa, reprezentanta Farmaciei Hepites din municipiu, care subliniază că cel mai dificil este în cazul reţetelor cu valabilitate de 48 de ore.
Criteriile de internare impuse de CNAS ar putea fi “strecurate” în Contract
În aşteptarea normelor de aplicare ale noului Contract-cadru, amânat două luni şi modificat până în ultima clipă, medicii de familie sunt sceptici şi în ceea ce priveşte condiţiile de internare stabilite de CNAS, dar respinse de Ministerul Sănătăţii.
“Nu se ştie ce va fi cu internările. Criteriile impuse de CNAS ar putea fi totuşi strecurate în anumite paragrafe, cu dublu înţeles, dar vom vedea”, a conchis dr. Angela Mazdrag, care aşteaptă astăzi mai multe lămuriri după întâlnirea medicilor de familie cu reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Buzău.