Acum câţiva ani, când am văzut tendinţa de a face piste pentru biciclişti mai peste tot în Europa, am apreciat-o, dar mi s-au părut utile doar pentru plimbări în week-end. Un fel de moft.
Mi-am schimbat total ideea în 2007, când am participat la un târg la Munchen. Pentru a deplasa participanţii între două pavilioane, distanţa fiind prea mare pentru a fi parcursă pe jos, soluţia găsită a fost una genială. Au fost folosite taxiuri biciclete, care mergeau gratuit cu câte doi pasageri, având o mică prelată. A şi nins, dar ne-am descurcat foarte bine.
Acum câţiva ani, când am văzut tendinţa de a face piste pentru biciclişti mai peste tot în Europa, am apreciat-o, dar mi s-au părut utile doar pentru plimbări în week-end. Un fel de moft.
Mi-am schimbat total ideea în 2007, când am participat la un târg la Munchen. Pentru a deplasa participanţii între două pavilioane, distanţa fiind prea mare pentru a fi parcursă pe jos, soluţia găsită a fost una genială. Au fost folosite taxiuri biciclete, care mergeau gratuit cu câte doi pasageri, având o mică prelată. A şi nins, dar ne-am descurcat foarte bine.
Am redevenit biciclist de doi ani şi merg cu mountain bike-ul numai pe drumuri forestiere, cu prietenii. Este fantastic! Peisajul dealurilor buzoiene merită cu prisosinţă efortul! Nu am însă curajul să merg pe drumuri publice, pentru că văd că bicicliştii sunt trataţi de unii automobilişti ca fiind intruşi pe drum. Sunt claxonaţi, sunt depăşiţi la un centimetru distanţă, foarte rar li se acordă prioritate.
S-au creat piste pentru biciclişti la Bucureşti, dar am impresia că doar din obligaţie şi nu din convingere. În zona Hotel Marriot pur şi simplu s-a “mâncat” spaţiul trotoarelor, iar pistele sunt extrem de înguste, de circa un metru. Este de preferat, totuşi, soluţia mai radicală: rezervi o bandă pentru biciclişti din cele două sau trei pe sensul de mers şi descurajezi în acest fel şi traficul inutil.
Autoturismele în oraşe ne-au ocupat aproape tot spaţiul. De exemplu, în Buzău există doar un loc de parcare autorizat la 15 maşini. Dar şi noi suntem vinovaţi pentru această situaţie. Ne urcăm în maşină chiar şi pentru a face o sută de metri şi a ajuns pentru mulţi să fie o ruşine să meargă pe jos. Chiar şi cei care fac sport aleargă pe banda rulantă şi vara şi nu umplu parcurile, aşa cum se întâmplă în majoritatea oraşelor din lume.
Mai ales în oraşele de câmpie, mai multă mişcare fără maşini este posibilă şi indicată. Autorităţile ar trebui să încurajeze practicarea ciclismului pe scară largă, pentru motive diverse: reducerea poluării, descongestionarea traficului, sănătatea cetăţenilor. Mai ales că există chiar şi foduri europene pentru implementarea infrastructurii pentru biciclete în oraşe.
Un bun semnal dat de cetăţeni în favoarea unui astfel de proiect a fost popularea Bulevardului Bălcescu din primul moment în care acesta a fost închis parţial circulaţiei autovehiculelor. Asta dovedeşte, cred, că pietonii, bicicliştii, rolerii doresc să recupereze spaţiul de mişcare.
Cât de frumos şi de sănătos ar fi să mergem la serviciu cu bicicleta! Nu obligatoriu şi nu mereu, dar în condiţii maxime de relaxare şi siguranţă.