Am încredere în băncile din România

Am o experienţă de peste 11 ani în sistemul bancar românesc pe care l-am slujit cu credinţă şi rezultate foarte bune.

Cunosc acest sistem din interiorul său şi pot afirma cu certitudine că nu mai suntem în situaţia anilor ‘90 când mai multe bănci au falimentat.

Normele BNR privind prudenţialitatea s-au înăsprit, clienţii au devenit tot mai disciplinaţi, concentrarea capitalului bancar s-a făcut prin cumpărarea băncilor cu capital autohton de către mari institutii de credit din Europa. Aşadar, cu toate că restanţele cresc datorită scăderii veniturilor populaţiei, dar şi a dificultăţilor cu care se confruntă agenţii economici, climatul bancar românesc este unul sănătos şi riscul falimentului este minim.

Unii analişti au considerat că dacă nişte bănci (ATE, RBS, Volksbank etc) sunt scoase la vânzare, există pericolul ca acestea să falimenteze. Nimic mai neadevărat.

Am o experienţă de peste 11 ani în sistemul bancar românesc pe care l-am slujit cu credinţă şi rezultate foarte bune.

      Cunosc acest sistem din interiorul său şi pot afirma cu certitudine că nu mai suntem în situaţia anilor ‘90 când mai multe bănci au falimentat.

      Normele BNR privind prudenţialitatea s-au înăsprit, clienţii au devenit tot mai disciplinaţi, concentrarea capitalului bancar s-a făcut prin cumpărarea băncilor cu capital autohton de către mari institutii de credit din Europa. Aşadar, cu toate că restanţele cresc datorită scăderii veniturilor populaţiei, dar şi a dificultăţilor cu care se confruntă agenţii economici, climatul bancar românesc este unul sănătos şi riscul falimentului este minim.

      Unii analişti au considerat că dacă nişte bănci (ATE, RBS, Volksbank etc) sunt scoase la vânzare, există pericolul ca acestea să falimenteze. Nimic mai neadevărat. Să nu uităm că Ion Ţiriac a negociat mai bine de 10 ani vânzarea băncii sale către ING, Societe Generale, Piraeus, pentru ca în cele din urmă s-o vândă foarte bine HVB-Bank şi apoi Unicredit SA.

      O afacere bună, prin care o bancă mică a ajuns în proprietatea unei mari bănci europene, dar exemplele pot continua şi cu alte bănci româneşti.

      Concentrarea capitalului este un fenomen economic firesc şi normal. Se întâmplă nu numai în lumea bancară, dar şi în cea industrială, a prestărilor de servicii către populaţie, în agricultură, comerţ, construcţii etc.

      Stimaţi deponenţi sau beneficiari ai creditelor atât de necesare, nu intraţi în panică, eu am încredere în băncile româneşti şi în mama lor, Banca Naţională a României.

Ec. Aurel GUBANDRU este

Preşedintele Asociaţiei Economiştilor din România, filiala Buzău