După un retur în forţă în care a reuşit să adune punctele necesare pentru menţinerea în Liga a III-a, C.S.M. Rm. Sărat se gândeşte deja la transferuri. Echipa lui Paveliuc ţine cu tot dinadinsul să se întărească serios, deoarece pentru sezonul viitor îşi propune ca obiectiv clasarea pe unul dintre locurile 1-7, după cum susţine preşedintele Valeriu Sfinteş.
După un retur în forţă în care a reuşit să adune punctele necesare pentru menţinerea în Liga a III-a, C.S.M. Rm. Sărat se gândeşte deja la transferuri. Echipa lui Paveliuc ţine cu tot dinadinsul să se întărească serios, deoarece pentru sezonul viitor îşi propune ca obiectiv clasarea pe unul dintre locurile 1-7, după cum susţine preşedintele Valeriu Sfinteş. Evident că totul se va face şi în funcţie bugetul pe care clubul îl va avea la dispoziţie. În returul campionatului recent încheiat, gruparea râmniceană a cheltuit peste 300.000 de RON, bani care au provenit de la Primărie şi sponsori. Faptul că a existat stabilitate financiară a cântărit mult în ceea ce priveşte salvarea de la retrogradare, conform celor precizate de oficiali ai clubului.
„Bineînţeles că a contat corectitudinea conducerii faţă de jucători şi antrenori. Mă refer la faptul că toţi şi-au încasat drepturile băneşti atunci când le-am promis. Le mai dăm nişte prime vineri, iar restul săptămâna viitoare. Cât despre îndeplinirea obiectivului, chiar dacă mai toţi spuneau că retrogradăm, eu am fost optimist că ne salvăm, principala noastră forţă fiind unitatea grupului”, a declarat Valeriu Sfinteş.
Pentru că şi-au îndeplinit misiunea, jucătorii râmniceni vor trece de pe gazon pe ringul de dans şi se vor răcori cu o bere sau un şpriţ de vară la un restaurant din localitate, unde mâine au programat banchetul.