Elevii din Berca s-au înscris în Şcoala lui Andrei. Un grup de 30 de tineri proveniţi de la Grupul Şcolar Tehnic „Sf. Mucenic Sava” şi de la Casa de Copii „Sf. Maria”, Sătuc, au intrat în competiţia proiectelor care îşi propun să vină în sprijinul comunităţii.
Astfel, echipa NUCET II şi-a propus să reabiliteze un sit istoric din localitatea Valea Nucului. „Copiii se vor ocupa de respectivul sit, intenţionând chiar să amenajeze chiliile pentru măicuţe. În 2010, echipa din Berca a reabilitat şi igienizat vechiul cimitir din Valea Nucului, întrucât locul era plin de gunoaie, iar crucile erau degradate. Biserica veche din Valea Nucului a fost atestată documentar în 1514 însă, după ce a ars, în 1939, a fost mutată, iar osemintele au fost strămutate.Pe vechiul sit se mai păstrează crucile, adevărate monumente istorice”, a declarat coordonatorul proiectului, prof. Sorin Perţea.
Elevii din Berca s-au înscris în Şcoala lui Andrei. Un grup de 30 de tineri proveniţi de la Grupul Şcolar Tehnic „Sf. Mucenic Sava” şi de la Casa de Copii „Sf. Maria”, Sătuc, au intrat în competiţia proiectelor care îşi propun să vină în sprijinul comunităţii.
Astfel, echipa NUCET II şi-a propus să reabiliteze un sit istoric din localitatea Valea Nucului. „Copiii se vor ocupa de respectivul sit, intenţionând chiar să amenajeze chiliile pentru măicuţe. În 2010, echipa din Berca a reabilitat şi igienizat vechiul cimitir din Valea Nucului, întrucât locul era plin de gunoaie, iar crucile erau degradate. Biserica veche din Valea Nucului a fost atestată documentar în 1514 însă, după ce a ars, în 1939, a fost mutată, iar osemintele au fost strămutate. Pe vechiul sit se mai păstrează crucile, adevărate monumente istorice”, a declarat coordonatorul proiectului, prof. Sorin Perţea.
Şcoala lui Andrei este un concurs pe teme eco-civice adresat profesorilor şi elevilor din toate şcolile generale din România dornici să protejeze mediul şi să se implice activ în comunitatea în care trăiesc. Toate echipele participante trebuie să rezolve o problemă a comunităţii. Tinerii propun un proiect, urmând ca acesta să fie susţinut atât printr-un vot online, cât şi printr-un vot al juriului. Câştigătorii primesc 500 de euro pentru punerea în practică a proiectului plus o tabără, laptopuri sau sistem multimedia.
Puieţi de molid, plantaţi la Valea Nucului
Echipa de la Berca a câştigat anul trecut posibilitatea de a participa la una din taberele gratuite puse la dispoziţie de organizatori. Luna trecută, NUCET II a derulat o altă acţiune dedicată susţinerii comunităţii din care copiii provin – au plantat puieţi de molid la baza pădurii din localitatea Valea Nucului.
Printre cei care s-au raliat proiectului se numără Liceul Pedagogic, Grupul Şcolar „D. Filipescu”, Grupul Şcolar Tehnic Nehoiu, Colegiul Tehnic Buzău, Grupul Şcolar de Meserii şi Servicii Buzău, Liceul Teoretic Al. Marghiloman, Colegiul Agricol Dr. Constantin Angelescu, Şcoala Nr. 7 sau Colegiul Eminescu. Copiii au organizat o serie de prezentări în principalele şcoli şi licee din judeţ pentru popularizarea proiectului, acţiune care s-a bucurat de o susţinere reală a instituţiilor şcolare implicate.