Micul, muştarul şi şarpele anaconda, principalele atracţii din Drăgaică

* Ca de obicei, tarabele comercianţilor nu mai atrag cu nimic, fiind pline de kitsch-uri şi chinezării

La sfârşitul săptămânii trecute, Drăgaica şi-a deschis din nou porţile pentru două săptămâni, eveniment ce s-a bucurat de prezenţa câtorva sute de buzoieni în frunte cu primarul Constantin Boşcodeală, care şi-a găsit timp să treacă puţin şi prin Drăgaică, chiar dacă avea o zi foarte încărcată, urmând a fi naş la aşa-numita nuntă a anului. Ca de obicei, în cinstea evenimentului a fost organizat şi un specatacol care anul acesta i-a avut capete de afiş pe Irina Loghin şi Fuego, în rest neputând fi remarcată nicio schimbare faţă de anii precedenţi.

Concluzia generală a celor obişnuiţi să frecventeze an de an târgul este aceea că “nu mai e Drăgaica aia care era odată”, în sensul că lucrurile s-au schimbat în rău, iar bâlciul a devenit o simplă piaţă de desfacere pentru mărfuri de proastă calitate şi un îndoielnic bun gust.

* Ca de obicei, tarabele comercianţilor nu mai atrag cu nimic, fiind pline de kitsch-uri şi chinezării

La sfârşitul săptămânii trecute, Drăgaica şi-a deschis din nou porţile pentru două săptămâni, eveniment ce s-a bucurat de prezenţa câtorva sute de buzoieni în frunte cu primarul Constantin Boşcodeală, care şi-a găsit timp să treacă puţin şi prin Drăgaică, chiar dacă avea o zi foarte încărcată, urmând a fi naş la aşa-numita nuntă a anului. Ca de obicei, în cinstea evenimentului a fost organizat şi un specatacol care anul acesta i-a avut capete de afiş pe Irina Loghin şi Fuego, în rest neputând fi remarcată nicio schimbare faţă de anii precedenţi.

            Concluzia generală a celor obişnuiţi să frecventeze an de an târgul este aceea că “nu mai e Drăgaica aia care era odată”, în sensul că lucrurile s-au schimbat în rău, iar bâlciul a devenit o simplă piaţă de desfacere pentru mărfuri de proastă calitate şi un îndoielnic bun gust. Aşa se face că majoritatea celor care au fost prezenţi sâmbătă la deschiderea Drăgăicii veniseră în special pentru a se răcori cu două-trei beri şi a devora nişte mici bine tăvăliţi prin muştar, produsele cel mai bine vândute. În rest, oamenii nu s-au mai înghesuit în jurul tarabelor celorlalţi comercianţi, întrucât se pare că pălăriile de cowboy, jucăriile gonflabile, tricourile din poliester ori hainele din piele nu mai sunt la foarte mare căutare.

      Poză la minut cu pitonul Max de gât    

      În afară de grătarele cu mici şi dozatoarele de bere, un alt punct de atracţie îl constituie o inedită expoziţie de reptile vii ale cărei vedete sunt un şarpe anaconda, un piton care stă la poză şi o broască ţestoasă cu două capete. Pentru amatorii de senzaţii tari, dar şi pentru curioşi, expoziţia merită vizitată, întrucât nu duce lipsă de exponate din toate colţurile lumii. Astfel, vizitatorii pot vedea un crocodil de Mississippi de dimensiuni impresionante, felurite specii de şerpi, ţestoase uriaşe, tarantule şi varani. Proprietatul expoziţiei de reptile, un cetăţean german, se mândreşte cel mai tare cu un exemplar de broască ţestoasă despre care susţine că este unic în lume, având două capete, fiind urmat în topul preferinţelor de un şarpe anaconda. Totuşi, în topul popularităţii conduce pitonul Max, un exemplar blând, pe care vizitatorii şi-l pot înfăşura în jurul gâtului şi cu care se pot fotografia “la minut”, poza fiind bonus din partea casei.

      Camionul cu şerpi a constituit însă şi mărul discordiei, câţiva comercianţi care au primit locuri pentru tarabe în apropierea expoziţiei de reptile plângându-se să spaţiul pe care îl au la dispoziţie este foarte strâmt din cauza camionului parcat pe locurile respective.

 

{loadposition zgalerie909}