Această lucrare de îngrijire este obligatorie pentru zonele în care se manifestă seceta, dar şi pentru unele plante medicinale care necesită, din punct de vedere al ecologiei, zone umede şi răcoroase, dar datorită importanţei lor se cultivă şi în zona de stepă uscată sau pe nisipuri. Exemple constituie soia, sfecla pentru zahăr sau cartoful.
Irigarea soiei este o lucrare de întreţinere ce poate aduce sporuri considerabile de recoltă, mai ales pe cernoziomurile din sudul ţării. Udările se aplică în perioada critică pentru apă a soiei, de la apariţia primelor flori şi până la umplerea seminţelor, calendaristic între 15 iunie şi sfârşitul lui august
Această lucrare de îngrijire este obligatorie pentru zonele în care se manifestă seceta, dar şi pentru unele plante medicinale care necesită, din punct de vedere al ecologiei, zone umede şi răcoroase, dar datorită importanţei lor se cultivă şi în zona de stepă uscată sau pe nisipuri. Exemple constituie soia, sfecla pentru zahăr sau cartoful.
Irigarea soiei este o lucrare de întreţinere ce poate aduce sporuri considerabile de recoltă, mai ales pe cernoziomurile din sudul ţării. Udările se aplică în perioada critică pentru apă a soiei, de la apariţia primelor flori şi până la umplerea seminţelor, calendaristic între 15 iunie şi sfârşitul lui august. Prima udare se relizează înainte de înflorire, iar următoarele la intervale de 10-14 zile, în funcţie şi de precipitaţiile înregistrate. De regulă, pot fi necesare patru-cinci udări cu norme de udare de 700-800 metri cubi/ha pe solurile cu permeabilitate bună şi 400-500 metri cubi/ha pe solurile cu permeabilitate slabă şi pe nisipuri. La irigarea prin brazde, norma de udare este cuprinsă între 800-1.000 metri cubi/ha.
Cartoful este o plantă care reacţionează foarte bine la irigare. Cea mai mare nevoie de apă se manifestă de la tuberizare până la maturitate. În tot timpul perioadei de vegetaţie umiditatea solului trebuie să se menţină la minimum de 70-80 la sută din capacitatea pentru apă a solului. Regimul de irigare se dirijează permanent, atât în funcţie de nivelul precipitaţiilor, cât şi de dinamica consumului de apă al plantelor.
Consumul total de apă la cartof are valori de 3.500-7.000 metri cubi/ha, 60-70 la sută din acest consum realizându-se în perioada de formare şi creştere intensă a tuberculilor (iunie, iulie, august). Pentru realizarea acestor consumuri de apă, umiditatea solului nu trebuie să scadă sub valoarea plafonului minim de 50-70 la sută din intervalul umidităţii active pe adâncimea de 40-70 cm. Apa folosită la irigat nu trebuie să conţină seminţe de buruieni.
Obţinerea unor producţii mari de sfeclă pentru zahăr este posibilă în zonele cu deficit de umiditate, numai prin conducerea raţională a regimului de irigaţie corespunzător cu cerinţele plantelor în diferite faze de vegetaţie. Se recomandă ca în zona de stepă să se administreze o normă de irigaţie de 4.800-5.600 metri cubi/ha apă în şase-şapte udări; în zona de silvostepă cinci-şase udări, cu normă de irigare de 3.500-4.200 metri cubi/ha; în zona pădurilor din câmpie patru-cinci udări, cu o normă de irigare de 2.400-3.000 metri cubi/ha.
Pe solurile cu aport freatic, irigarea este necesară numai în anii secetoşi. De la data aplicării ultimei udări şi până la recoltare trebuie să treacă 30 de zile, în anii normali, şi numai circa 5-10 zile, în anii secetoşi.
Ca metode de udare, în mod frecvent sunt utilizate udarea pe brazde sau prin aspersiune. Una din metodele mai moderne o constituie udarea prin picurare. Această metodă are avantajul că repartiţia apei se face în zona radiculară a plantelor, prevenindu-se astfel tasarea şi spălarea solului, precum şi prin faptul că se reduce drastic cantitatea de apă consumată, udările fiind corelate cu evoluţia factorilor biologici ai plantei şi cu cei climatici.