Contre Mocanu – Beganu pe tema referendumului

* Preşedintele CJ a convocat consilierii în şedinţă extraordinară mâine, pentru a vota organizarea referendumului privind reîmpărţirea administrativ-teritorială

* Prefectul a anunţat că va ataca decizia în Contencios

* Preşedintele CJ a convocat consilierii în şedinţă extraordinară mâine, pentru a vota organizarea referendumului privind reîmpărţirea administrativ-teritorială

* Prefectul a anunţat că va ataca decizia în Contencios

Consiliul Judeţean vrea să-i scoată pe cetăţenii din Buzău la vot pe 17 iulie, pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la reorganizarea administrativ-teritorială.

      În acest sens, consilierii judeţeni au fost convocaţi în şedinţă extraordinară miercuri, 22 iunie, pentru a vota proiectul de hotărâre legat de organizarea referendumului privind desfiinţarea unităţilor administrativ-teritoriale şi includerea într-o regiune mai mare.

   Conform proiectului de lege promovat de Guvern, Buzăul ar putea fi inclus în judeţul Moldova de Sud-Est, alături de Vrancea, Galaţi, Brăila, Tulcea şi Constanţa. În replică, Uniunea Social Liberală a hotărât să organizeze referendumuri în teritoriile în care deţine controlul Consiliilor Judeţene. „Vrem să oferim posibilitatea buzoienilor să-şi exprime părerea privind reorganizarea administrativ-teritorială. Pe urmă, intenţionăm să prezentăm rezultatele Preşedinţiei, Guvernului şi Parlamentului”, a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean, Victor Mocanu.

      De cealaltă parte, reprezentantul Guvernului în teritoriu, Prefectul Paul Beganu, anunţă că va ataca hotărârea în Instanţă, daca actul normativ va fi votat în şedinţa de consiliu. Lucru aproape sigur, întrucât Alianţa USL are majoritate în Consiliul Judeţean. „Organizarea unui referendum de către Consiliul Judeţean este în afara cadrului legal. În lege scrie că se organizează referendum la nivel local când este vorba despre modificarea graniţelor unei comune, a unui municipiu sau judeţ, ori aici discutăm despre o reorganizarea la nivel naţional. Voi ataca hotărârea în Contencios”, a spus prefectul Paul Beganu.

      În aceste condiţii, este de aşteptat ca buzoienii să fie mai degrabă martorii unui proces în Justiţie, posibil de lungă durată, în loc de pioni principali într-un demers care le poate schimba destinele.