Ziua Internaţională Olimpică va fi marcată la Buzău cu un cros la care pot participa atât practicanţi ai sportului de masă, cât şi de performanţă. Concursul programat joi se va desfăşura în funcţie de vârstă pe distanţe diferite între Bulevardul „Nicolae Bălcescu” şi Platoul „Dacia”.
Ziua Internaţională Olimpică va fi marcată la Buzău cu un cros la care pot participa atât practicanţi ai sportului de masă, cât şi de performanţă. Concursul programat joi se va desfăşura în funcţie de vârstă pe distanţe diferite între Bulevardul „Nicolae Bălcescu” şi Platoul „Dacia”. Înaintea startului competiţiei organizate de Filiala Buzău a Academiei Olimpice Române în colaborare cu Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret, Primăria şi Inspectoratul Şcolar, va fi citit un mesaj din partea preşedintelui C.I.O., Jacques Rogge. Fiecare concurent va fi recompensat de C.O.S.R. cu câte un tricou cu însemnele olimpice iar pentru câştigători sunt pregătite premii speciale. Înscrierile se fac în baza unui act de identitate original, iar participanţii trebuie să prezinte şi un aviz medical sau vor semna pe propria răspundere într-o fişă. Startul concursului se va da la ora 9.30 de la Prefectură, şi la 10.00 din faţa Parcului Crâng. La festivitatea de premiere vor fi prezente şi personalităţi ale sportului olimpic românesc.
Crosul este ultima acţiune prevăzută în cadrul calendarul „Lunii Olimpice, Buzău 2011”.