Când mai exista încă zidul de la Berlin mai aveam un avantaj, era destul de clar ce este de stânga şi ce este de dreapta. Numai la nivel filosofic nu se înţelegea nimic. Pentru unii comunişti, Stalin era de dreapta, întrucât Troszky era de stânga, pentru unii fascişti, Che Guevara este de dreapta.
Când mai exista încă zidul de la Berlin mai aveam un avantaj, era destul de clar ce este de stânga şi ce este de dreapta. Numai la nivel filosofic nu se înţelegea nimic. Pentru unii comunişti, Stalin era de dreapta, întrucât Troszky era de stânga, pentru unii fascişti, Che Guevara este de dreapta.
Dar pentru noi, oameni de rând, era clar: autoturism = dreapta, transport colectiv = stânga, SUA înseamnă dreapta, URSS înseamnă stânga; Ceauşescu, dictator de stânga, Pinochet, dictator de dreapta. Capitalism înseamnă dreapta, colectivism însemnă stânga.
Această împărţire “spaţială” dreapta, stânga a început în Mai 1789, puţin înainte de Revoluţia Franceză, pe când fusese convocată Starea Generală de către regele Franţei. Era o adunare care trebuia să reprezinte clerul, aristocraţii şi al treilea stat (burghezi, ţărani, muncitori). Cei conservatori s-au aşezat pe dreapta şi cei progresişti pe stânga. Iar de atunci a rămas această orientare şi până astăzi.
A trecut timpul şi, în special după prăbuşirea zidului Berlinului, diferenţele au început să fie mai puţin demarcate. De exemplu, în Italia, la începutul anilor 90, un cântăreţ, Giorgio Gaber, a scris o melodie cu ton glumeţ, prin care încerca şi el să marcheze nişte diferenţe: “ciocolata elveţiană este de dreapta, crema de ciocolată este de stânga, ştrampii sunt de stânga, port-jartier este de dreapta, Marlboro este de dreapta, dar cele de contrabandă sunt de stânga”.
Adevăr pe care l-am constatat în perioada imediat următoare, pe când eram copil, atunci când, mai mult sau mai puţin serios totul era politic. Dacă purtai barbă erai de stânga, dacă avei ochelari de soare, erai de dreapta.
Acum diferenţele au devenit puţin sau de loc evidente. David Cameron, primul ministru de dreapta al Marii Britanii, este foarte interesat de ecologie, care de obicei este o tematică de stânga. În plus, am văzut prim-miniştri de stânga, mai în toată Europa, care au făcut mari privatizări economice la fel ca madam Tatcher (dreapta) în anii ‘80 în Anglia.
Dacă ne întorcem în ţară, iată că nu ieşim din confuzie, dreapta şi stânga nu numai copiază una de la alta, dar aici sunt împreună într-o alianţă. Se amestecă ciocolata cu ştrampii şi cu ţigările, toate împreună.
Dar ce însemnă astăzi dreapta şi stânga? Poate mai puţin ca altă dată şi poate că nici nu ne mai interesează. În orice caz, sperăm să nu fie numai marketing, sperăm totuşi că au rămas nişte valori de bază, pentru care, de exemplu, orice dreaptă ar trebui să lucreze pentru a da libertate celor buni spre a se realiza economic şi social, fiecare diferit, dar în funcţie de meritul şi munca lui. Stânga ar trebui să lucreze pentru a crea o egalitate de condiţii încă de la început. Mai ales la şcoală, un elev sărac, dar foarte bun, ar trebui să aibă posibilitatea de a-şi completa studiile universitare dacă are rezultate, adică omul să nu fie dezavantajat la şcoală de situaţia familială precară financiar.
Sub comunism era egalitate de condiţii. Dar nu la plecare, ci la ajungere, toţi românii ajungând la fel, adică toţi săraci.
Până la urmă, mai bine că s-a prăbusit zidul! Avem confuzie în cap, dar avem libertatea de a o spune, de a o scrie şi de a o citi liberi în ziar.