Aproape toţi cetăţenii de etnie romă din satul Cândeşti beneficiază de condiţii de viaţă decente, după ce Primăria Verneşti a încheiat lucrările de alimentare cu energie electrică a locuinţelor.
Aproape toţi cetăţenii de etnie romă din satul Cândeşti beneficiază de condiţii de viaţă decente, după ce Primăria Verneşti a încheiat lucrările de alimentare cu energie electrică a locuinţelor. Primarul Constantin Opriş spune că investiţia respectivă a fost făcută atât din fonduri PHARE destinate romilor, în valoare de 70.000 lei, în perioada 2009-2010, beneficiare fiind 56 familii, precum şi din fondurile proprii ale Primăriei Verneşti, 54 familii fiind beneficiarele investiţiei în valoare tot de 70.000 lei. ”Lucrarea a constat atât în extinderea reţelei electrice în cartier, cât şi în branşarea efectivă a locuinţelor, familiile respective având de plătit doar suma de 50 lei, taxa de branşare percepută de Electrica”, spune primarul comunei Verneşti, Constantin Opriş. De asemenea, mai spune sursa citată, a fost încheiată şi alimentarea cu apă a aceluiaşi cartier, ultimii beneficiari fiind 50 de familii de etnie romă.
Primarul Constantin Opriş spune că, în momentul de faţă, instituţia pe care o conduce face demersurile necesare rezolvării problemelor de proprietate asupra terenurilor pe care romii din Cândeşti şi-au ridicat locuinţele, fără a avea nicio autorizaţie de construire pentru acestea. Romii din mai multe comune din zonă s-au aşezat, cu mai mult timp în urmă, pe un teren al Primăriei din satul Cândeşti şi şi-au ridicat acolo, de-a lungul anilor, case. ”Încercăm, tot cu sprijinul unor fonduri PHARE, să rezolvăm problemele de proprietate a caselor din cartierul în cauză, prin acţiuni în constatare în justiţie, fără ca oamenii să fie nevoiţi să plătească din buzunar taxa de timbru”, mai spune primarul Constantin Opriş